Video Ilie Bolojan, despre cum se vede România de la Cotroceni: "Este într-o situaţie complicată. Eşti şi la început şi la final de mandat"
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al ţării, a acordat primul interviu de la Palatul Cotroceni Alessandrei Stoicescu şi a mărturisit cum se vede România din scaunul de prim om al statului.
"E o Românie care este într-o situaţie complicată, pentru că avem o situaţie la graniţă, care nu este foarte bună. Avem războiul din Ucraina, unde nu se reuşeşte să se ajungă la o înţelegere cu toate complicaţiile lui, avem necesitatea de a aloca mai mulţi bani pe partea de apărare, este o constantă ce nu poate fi contestată în perioada următoare, avem problemele noastre în plan intern, un deficit destul de important acumulat în ultimii ani care necesită o bună guvernare, o corecţie acestor deficite în aşa fel încât ţara noastră să aibă condiţii pentru a merge într-o direcţie bună şi sigur e o zonă de precampanie, o aumită tensiune socială pe care o vedem, e o situaţie provocatoare şi sper ca ţara noastră să meargă într-o direcţie bună. (...)Eşti la început de mandat şi la final de mandat. (...) E o responsabilitate mare pentru că una este să ai un preşedinte care are câteva milioane de voturi în spate, are legitimitatea votului şi altfel să ai un preşedinte interimar. Ai posibilităţi limitate ca să ţii această responsabilitate grea pe umeri", a declarat Ilie Bolojan.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰