Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Încurcătură. Niciodată nu a fost un astfel de caz". POT ar trebui să primească două mandate de senator în judeţe unde nu a depus liste

Partidul Oamenilor Tineri (POT) ar trebui să primească un rest de două mandate prin redistribuire doar în Giurgiu și Ialomița, unde nu a depus liste, afirmă Claudiu Năsui. "Legea nu prevede nimic în acest caz total improbabil. Niciodată nu a fost un astfel de caz. Nimeni nu știe cum se soluționează o astfel de speță", a scris pe Facebook deputatul USR.    

de Redactia Observator

la 02.12.2024 , 11:05

"Fiți atenți aici ce încurcătură". POT ar putea primi două mandate de senator în judeţe unde nu a depus liste electorale "Fiți atenți aici ce încurcătură". POT ar putea primi două mandate de senator în judeţe unde nu a depus liste electorale - Facebook

"Fiți atenți aici ce încurcătură. Pe baza rezultatelor parțiale (99% din secțiile de vot) POT ar trebui să primească 7 mandate de senator la redistribuire. Pot primi 5 mandate, restul de două mandate ar trebui să le primească unde mai e loc. Adică unde nu au fost alocate deja toate mandatele de senator la celelalte partide", afirmă deputatul USR Claudiu Năsui.

El precizează că singurele județe unde se pot aloca aceste mandate sunt Giurgiu și Ialomița. 

"Dar ce să vezi că POT nu a depus deloc listă la Giurgiu și Ialomița. Alte partide nu pot primi mandatele pentru că au deja alocările pline. Legea nu prevede nimic în acest caz total improbabil. De azi dimineață ne uităm pe deciziile de interpretare ale BEC. Niciodată nu a fost un astfel de caz. Nimeni nu știe cum se soluționează o astfel de speță. Menționez că astea ar fi rezultatele după 99% din secțiile de vot. S-ar putea să mai fie schimbări până la 100%, dar e din ce în ce mai puțin probabil", încheie Claudiu Năsui.

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şefa POT a anunţat post negru trei zile, doar cu apă, drept mulţumire că a trecut pragul de intrare în Parlament

Preşedinta POT, Anamaria Gavrilă, a transmis, duminică, după exit-poll-urile care arată că au trecut pragul electoral, că ea, personal, va alege în semn de recunoştinţă un post de trei zile cu apă şi îi invită pe colegi să i se alăture. "Mulţumim românilor că s-au trezit, că sunt lângă noi, le simţim puterea", a mai spus Anamaria Gavrilă.

"Pentru noi este o onoare, din partea românilor, le mulţumim românilor din suflet. În primul şi în primul rând, slavă lui Hristos pentru tot ce ne-a dat şi pentru direcţia pe care o ia România. Eu, personal, voi alege în semn de recunoştinţă un post de trei zile cu apă şi îi invit pe colegii mei să mi se alăture. Este un semn de recunoştinţă pentru ce ni s-a dat. Mulţumim românilor că s-au trezit, că sunt lângă noi, le simţim puterea", a transmis preşedinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), după rezultatul exit-poll-urilor care arată că formaţiunea a depăşit pragul pentru a intra în Parlament.

Preşedinta POT a mai spus că partidul se situează acum în atenţia tuturor românilor, care "au cunoscut că se poate construi un partid fără să ai pe cineva în spate, fără să ai sume extraordinare de finanţare, doar prin efortul oamenilor".

PSD conduce în preferinţele electoratului atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, urmat de AUR, PNL şi USR, ultimele două partide având scoruri aproape egale. Partidul SOS al Dianei Şoşoacă şi POT, formaţiunea care-l susţine pe Călin Georgescu, au depăşit pragul parlamentar, iar UDMR este la limită. SENS şi Forţa Dreptei nu intră în Parlament. Sondajul a fost realizat la ieşirea alegătorilor de la urne, la ora 20.00 şi a fost făcut doar pe teritoriul României, fără a cuprinde şi Diaspora.

Partidul Oamenilor Tineri a fost înfiinţat în anul 2023

POT a fost înfiinţat în anul 2023 de către Anamaria Gavrilă, fost deputat AUR, şi este de orientare suveranistă. Formaţiunea este o surpriză a alegerilor parlamentare din 1 decembrie, unde a obţinut, potrivit estimărilor exit-poll, 5,5%. POT îl susţine pe Călin Georgescu – cel care a câştigat în primul tur al alegerilor prezidenţiale.

După victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale, POT a înregistrat o creştere a căutărilor pe platformele sociale şi pe Google.

Programul politic include promisiuni precum educaţie de calitate, locuri de muncă, antreprenoriat pentru cei care vor să intre în industrie, programe de leadership, instituţii publice funcţionale, crearea de centre de sănătate holistică şi combaterea corupţiei.

Cine este Anamaria Gavrilă

Anamaria Gavrilă, fondatoarea POT - Partidul Oamenilor Tineri, are la activ masterate în finanţe şi real-estate în Europa şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro pe pieţele din Australia, Ungaria sau Germania, potrivit CV-ului încărcat pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Între 2017 şi 2018, lucrând pentru GLL Real Estate Partners în Germania, ea a participat la tranzacţii de birouri de 80 mil. euro în Sydney, Australia, respectiv 50 mil. euro în Cracovia, Polonia, şi la managementul a 3 clădiri de birouri de 220 mil. euro în Budapesta. Între 2016 şi 2017, ea a avut în portofoliu de consultanţă imobiliară clădiri în Germania în valoare de peste 500 mil. euro. Anamaria Gavrilă a terminat în 2009 MSc Real Estate Finance and Investment la University of Reading, UK. În 2008 ea a absolvit International Real Estate Business School din Regensburg, Germania. În România, ea a terminat Universitatea de Vest Timişoara, diplomă în economie. POT – Partidul Oamenilor Tineri, înfiinţat în 2003 de Anamaria Gavrilă, fost deputat AUR, este la un pas să intre în Parlament. POT a susţinut candidatura lui Călin Georgescu, fiind declarat un partid cu o ideologie suveranistă, naţionalistă, de dreapta creştină, conservator şi populist. Este un partid antisistem, se declară un susţinător al valorilor tradiţionale şi al valorilor creştine. 

Este un partid care se declară eurosceptic, cu mesaje anti occidentale. Anamaria Gavrilă, 41 de ani, deputat a candidat pentru funcţia de primar în Deva în 2020 şi 2024. 

Ea s-a născut în Deva, judeţul Hunedoara şi a absolvit Facultatea de Vest din Timişoara. A locuit şapte ani în Germania şi opt ani în Marea Britanie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » Alegeri europarlamentare 2024 » "Încurcătură. Niciodată nu a fost un astfel de caz". POT ar trebui să primească două mandate de senator în judeţe unde nu a depus liste