Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Incidentele nu au lipsit de la alegerile locale din acest an (Video)

Alegerile locale au adus probleme generale: oameni care s-au bătut, voturi cumpărate cu bani sau condiţionate de datorie, buletine greşite şi încurcate. Toate incidentele s-au terminat cu verdictul poliţiei: amendă sau dosar penal. 

de Redactia Observator

la 27.09.2020 , 19:32

  • Buletinele de vot au fost tipărite greșit la o secție de votare din Costinești.
  • Un bărbat a plecat cu buletinul unui alt bărbat de la o secție de votare din Craiova.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

Alegerea primarului într o comuna din Caraş Severin s-a lăsat cu scandal. Soţia unuia dintre candidaţi a fost fugărită de o altă localnică, iritată că aceasta filma coada de sute de alegători din faţa secţiei de votare. Totul a culminat cu o bătaie în toată regula. 

Certurile s-au ţinut lanţ între cele două tabere şi a fost nevoie de intervenţia poliţiei pentru aplanarea conflictelor. Forţele de ordine au împărţit amenzi. 

Altă localitate, alt motiv de scandal. Zeci de oameni nu au putut vota pentru că au rămas fără cărţi de identitate. Le-au lăsat drept gaj la magazinul din localitate pentru a putea cumpăra pe datorie mâncare şi rechizite. Însă în prag de alegeri, patronul societăţii comerciale nu a mai vrut să le restituie actele. 

Vezi și

Oamenii îşi fac curaj şi sună pentru ultima oară la patron. 

În sfârşit, patronul apare. 

Între timp, poliţia i-a întocmit dosar penal pentru că i-a împiedicat pe localnici să îşi exercite drepturile electorale. 

La Costineşti, procesul electoral a fost suspendat timp de două ore din cauza unor buletine de vot tipărite greşit. 

Georgeta Şută, preşedinte secţie de votare: De dimineață, când am început să verificăm și să desfacem buletinele de vot, am constatat că la poziția 5 nu corespundea emblema cu numele partidului.

Practic, unul din candidați avea însemnele unui partid rival. Imediat au fost anunţate autorităţile. În cele din urmă, votul s-a reluat tot cu buletinele greşite.

Georgeta Şută, preşedinte secţie de votare: Se atrage atenția să nu se ia în calcul emblema de la poziția 5. 

Un alegător din Craiova s-a trezit că a plecat din secţie cu alt buletin: "Păi m-am dus să-mi iau buletinul și îmi dă alt buletin de la altcineva, al altuia. Ce aș putea să fac eu? Cum plec eu cu mașina fără buletin, fără acte?".

Bărbatul a găsit singur rezolvarea. S-a dus la adresa din cartea de identitate pentru a-şi recupera actul. 

În Argeş, o doctoriţă susţine că a fost bătută în cabinet pentru că elibera adeverinţe pentru urna mobilă. 

În Dolj, un individ a fost surprins în timp ce oferea o sumă de bani unui alt bărbat, pentru a-l convinge să voteze un anumit partid politic. 

Situaţie inedită şi la Galaţi. La două adrese din oraş figurează 8.500 de locatari. Toţi sunt din Republica Moldova şi au dublă cetăţenie. Culmea, cele doua locuinţe aparţin aceluiaşi proprietar. Toți locatarii ar trebui să voteze la două şcoli din oraş. În prima parte a zilei, niciunul nu votase.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Alegeri locale 2020 » Incidentele nu au lipsit de la alegerile locale din acest an (Video)