Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Călin Georgescu a contestat la CCR decizia BEC. Şedinţa, marţi la 17:00

Călin Georgescu a depus contestaţia la Curtea Constituţională împotriva deciziei luate de BEC care a invalidat candidatura lui în cursa prezidenţială. CCR va analiza contestaţia mâine, la ora 17:00. 

de Redactia Observator

la 10.03.2025 , 16:59

Curtea Constituțională va analiza mâine, 11 martie, la ora 17:00, contestația depusă de Călin Georgescu, după ce Biroul Electoral Central i-a invalidat candidatura la alegerile prezidențiale. Decizia judecătorilor va fi crucială în stabilirea parcursului electoral al fostului candidat.

Călin Georgescu a depus contestaţia la CCR

După momentul în care Călin Georgescu va depunde oficial contestaţia la Curtea Constituţională există procedura prin care judecătorii CCR să verifice contestaţia şi să devină ulterior un dosar care să ajungă pe masa judecătorilor CCR care au un termen legal de 48 de ore în care ar trebui să se pronunţe în această speţă.

Vezi și

Președintele AUR, George Simion, a confirmat că la CCR va fi depusă o contestație formulată de candidatul independent Călin Georgescu. Candidatura acestuia a fost respinsă duminică seara, în cadrul unei ședințe a Biroului Electoral Central.

Pe acelaşi subiect

„În circa 10 minute, la CCR ajunge contestația formulată de candidatul independent Călin Georgescu”, a transmis luni, George Simion.

El a vorbit din nou despre ceea ce numește abuzul celor de la BEC.

„Nu putea să facă o analiză pe fond (...) s-a comis un nou abuz (...) nu avem mare speranță că va face dreptate CCR”, a explicat George Simion. "Noi îl susținem în continuare pe Călin Georgescu", a precizat liderul AUR, refuzând să spună dacă ar putea face un tandem președinte-premier cu candidatul independent.

Ce opţiuni mai are Călin Georgescu

Motivarea în cazul respingerii candidaturii lui Călin Georgescu pasează cazul la Curtea Constituţională. Membrii Biroului Electoral Central, printre care şi 5 judecători de la Înalta Curte, spun că au respins candidatura în baza deciziei CCR care a dus la anularea alegerilor la finalul anului trecut. 

Membrii Biroului Electoral Central s-au întâlnit duminică seara pentru a analiza dosarele de candidatură depuse vineri de Călin Georgescu şi Nicuşor Dan. În timp ce candidatura lui Nicuşor Dan a fost admisă, cea a lui Călin Georgescu a fost respinsă, declanşând un val de reacţii violente printre susţinătorii fostului candidat la prezidenţiale adunaţi în faţa sediului unde s-a lua decizia. 

Potrivit legii, decizia BEC poate fi contestată doar la CCR, nu în Justiție, deci Călin Georgescu nu se poate adresa ICCJ sau Curții de Apel București. 

În plus, până pe 15 martie Georgescu poate încerca să își depună din nou un dosar de candidatură la BEC. 

Aflată într-o postură similară, Diana Șoșoacă a încercat anul trecut să depună din nou dosarul de candidatură. A comis însă o greșeală și a folosit aceleași semnături, lucru ce a retras respingerea candidaturii. BEC a explicat atunci că nu pot fi depuse două dosare cu aceleași semnături.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu decizia BEC de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2025 » Călin Georgescu a contestat la CCR decizia BEC. Şedinţa, marţi la 17:00