Video Diana Şoşoacă anunţă că vrea să candideze la prezidenţiale: Venim la preşedinţie, da. S-a filmat cu Luis Lazarus în faţa Parlamentului European
Preşedinta SOS România Diana Şoşoacă a făcut un video alături de viitorul ei coleg eurodeputat Luis Lazarus, în faţa clădirii PE de la Bruxelles, şi a precizat că va sta câteva luni, până în decembrie, ca europarlamentar, după care "o să ne ocupăm de altă poziţie". "Venim la preşedinţie, da", a completat Lazarus.
„Am să duc aici tot ce s-a întâmplat în Parlamentul României, ca să ştie toată lumea de mizeriile şi de scursurile din Parlamentul României (…) Pentru ce a făcut George Simion cu «te agresez sexual, scroafo», îşi lua trei ani de închisoare cu executare. M-am săturat de mizeria la care am asistat şi la discriminarea la care am fost supusă, la jignirile şi insultele. (...) Imediat după alegeri, deci acum câteva zile, a apărut un exit-poll cu privire la Diana Şoşoacă la prezidenţiale. Păi cum pe mine mă dai cu 5% la europarlamentare, cu 3% la locale şi cu 2,83% pe Bucureşti şi pe prezidenţiale mă scoţi cu 9%? Băi mincinoşilor. Să ne aducem aminte de ultimul exit-poll pe prezidenţiale, când eu eram pe locul 2, în urmă cu o lună”, a afirmat Diana Şoşoacă, în faţa clădirii Parlamentului European de la Bruxelles, într-un video postat de Luis Lazarus pe contul său de Facebook, potrivit news.ro.
Şoşoacă vrea să candideze la alegerile prezidenţiale
Ea a mai spus că o să aibă pentru prima oară birou, după patru ani, unde va sta câteva luni ca să rezolve câteva probleme, apoi „o să ne ocupăm de altă poziţie”.
„Ah noutate, pentru prima dată în patru ani, o să am şi eu birou (…) Am nevoie să stau aici câteva luni, până în decembrie, să rezolv nişte probleme. Pe urmă o să ne ocupăm de altă poziţie”, a adăugat ea.
- Alegerile locale din Sectorul 1 al Capitalei nu vor fi reluate. BEC a respins solicitarea făcută de Alianţa...
- Scandalul după alegeri continuă. În Sectorul 2, diferenţa dintre Mihaiu şi Hopincă se micşorează cu fiecare...
- "Cum poți să greșești sute de voturi?" Septimius Pârvu, expert în politici publice, despre decizia care a dus...
Viitorul ei coleg în Parlamentul European, Luis Lazarus, a adăugat: „Venim la preşedinţie, da”.
Până acum, încă două femei au anunţat că îşi asumă o candidatură la prezidenţiale, Elena Lasconi care candidează şi pentru şefia USR şi Anal Birchall, care a spus că va candida independent.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰