Rezultatele alegerilor din România, breaking news în presa străină. Ce scriu BBC, POLITICO, Reuters, The Guardian și Sky News
Presa internaţională tratează în regim de breaking news primele rezultate ale scrutinului prezidenţial din România. BBC, POLITICO, Reuters, The Guardian și Sky News relatează pe larg despre evenimentele politice de la Bucureşti după închiderea urnelor, titrând că potrivit sondajelor exit-poll, "Nicușor Dan, primarul centrist al Bucureștiului, conduce în fața contracandidatului său, George Simion, lider de extremă dreapta. Dan este creditat cu 55% din voturi, în timp ce Simion are 45%"
"În România, secțiile de votare s-au închis, iar primarul liberal al Bucureștiului, Nicușor Dan, îl devansează pe naționalistul de dreapta George Simion în cursa prezidențială, potrivit unui sondaj la ieșirea de la urne", relatează BBC.
Reacţia presei străine
"Sondajele de la ieșirea de la urne în România: Primarul centrist al Bucureștiului, Nicușor Dan, pe cale să câștige", titrează și POLITICO. "Matematicianul în vârstă de 55 de ani l-ar fi devansat pe candidatul de extremă dreapta George Simion cu un scor de 55% la 45%, potrivit datelor de duminică seară. Dan a sărbătorit rezultatul exit-poll-urilor alături de peste 2.000 de persoane adunate în parcul și pe străzile din fața Primăriei Capitalei", completează sursa citată.
"La aflarea estimărilor, mulțimea a izbucnit în aplauze și scandări: "Nicușor! Nicușor!". Nu reprezintă rezultatele oficiale, care au început deja să fie anunțate de Autoritatea Electorală din România. George Simion, într-un discurs incendiar, a revendicat și el victoria "în numele poporului român". Dacă victoria lui Dan va fi confirmată oficial, aceasta va calma temerile de la Bruxelles și din alte capitale europene că România s-a orientat ferm către dreapta", mai notează POLITICO.
Alegerile au fost urmărite cu atenție și la Washington, unde oficiali ai administrației Trump au susținut posibilitatea unei schimbări de dreapta în România. Vicepreședintele american JD Vance a criticat în februarie autoritățile române pentru anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie anul trecut. Rivalul lui Dan, George Simion, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale în fața a 10 alți candidați, aliindu-se cu Călin Georgescu și condamnând anularea alegerilor ca fiind ilegală, amintește sursa citată.
Alegerile din România, pe prima pagină
Prima provocare pentru Nicușor Dan ca președinte va fi formarea unei coaliții de partide pro-europene în Parlament și numirea unui prim-ministru care să implementeze măsuri economice dure pentru reducerea deficitului bugetar de 9% al țării, mai scrie POLITICO.
Primarul centrist al Bucureștiului, Nicușor Dan, pare a fi pe cale să câștige președinția României după un scrutin urmărit îndeaproape în întreaga Europă, pe fondul unei creșteri a sprijinului pentru președintele american Donald Trump, relatează și Reuters. Sondajele la ieșirea de la urne îl creditează pe Dan cu 55% din voturi, după un avans de ultim moment în fața lui George Simion, susținător de extremă dreapta al lui Trump.
Candidatul de extremă dreapta George Simion respinge rezultatele sondajelor, sugerând că nu le recunoaște. Se anunță o noapte lungă, notează și The Guardian.
Exit-poll-urile de la alegerile prezidenţiale din România sugerează că centristul pro-occidental Nicușor Dan este pe cale să obțină o victorie surprinzătoare în fața populistului de dreapta George Simion, relatează și Sky News.
Deși sondajele de duminică îl arătau pe Nicușor Dan pe cale de a câștiga președinția, corespondenta FRANCE 24 la București, Maria Gerth-Niculescu, a atras atenția că "trebuie să fim foarte precauți, pentru că aceste exit-polluri nu includ voturile din diaspora, care a mers masiv către George Simion în primul tur". Simion a declarat că estimările echipei sale îl plasează cu 400.000 de voturi în fața lui Dan, deși un alt exit-poll îl creditează pe acesta din urmă cu aproape 55% din voturi în turul al doilea, preciează sursa citată.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰