Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Terheş acuză: "USR şi Lasconi au comis o potenţială fraudă". Susţine că şi-a dovedit bănuiala în faţa CCR

Preşedintele PNCR, Cristian Terheş, a declarat, joi, că a reuşit să dovedească în faţa Curţii Constituţionale că USR şi Elena Lasconi au comis "o potenţială fraudă" care poate să schimbe ordinea candidaţilor la primul tur de scrutin de la alegerile prezidenţiale.

de Redactia Observator

la 28.11.2024 , 17:46

Cristian Terheş Cristian Terheş - Hepta

"Ceea ce am reuşit să dovedesc în faţa CCR, în primul rând, ca cetăţean, ca şi candidat la Preşedinţia României, este că USR şi doamna Lasconi au comis o potenţială fraudă care poate să schimbe ordinea finaliştilor din primul tur de scrutin. În condiţiile acestea, dacă se va dovedi la final, în urma reexaminării, reverificării şi renumărării voturilor, că toate dovezile pe care le-am prezentat conduc la concluzia că doamna Lasconi ar avea mai puţine voturi decât are, legea prevede că rezultatele se anulează, iar turul 1 se reface. Pentru că nu poate CCR să spună - luăm voturi de aici, le mutăm dincolo şi intră ala de pe locul trei sau de pe locul 6 pe locul 2. CCR va decide dacă am avut alegeri corecte în urma renumărării voturilor, dacă, într-adevăr, dovezile pe care le-am prezentat au fost sau nu întemeiate", a explicat Cristian Terheş, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El a menţionat că în contestaţia sa către CCR a arătat că, după închiderea urnelor în România, "când era evident cine, cum se poziţionează", lideri ai USR, inclusiv candidatul la prezidenţiale Elena Lasconi, au continuat campania electorală "în mod ilegal", solicitând românilor din vestul Europei şi apoi celor din Statele Unite, Canada, Mexic şi America de Sud să voteze pentru Lasconi.

"O altă solicitare în contestaţia respectivă privea faptul că voturi valabil exprimate pentru candidatul Ludovic Orban, la final, când s-a întocmit procesul verbal, voturile respective au fost alocate doamnei Lasconi. Acesta bănuiesc o fi motivul principal pentru care se solicită reverificarea şi renumărarea, pentru că am dovedit cu procese verbale că rezultatul când a fost trecut pe procesul verbal a fost corectat. Pe cale de consecinţă, rezultatul oficial introdus în sistemul STS a fost un rezultat viciat. Mai există această critică că STS mută voturi. Nu se susţine, cel puţin în cazul acesta. Dovada pe care eu am făcut-o nu e că STS a mutat voturi, cei din secţia respectivă au mutat voturi de la Ludovic Orban la Elena Lasconi şi am probat lucrul acesta", a afirmat Cristian Terheş.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Terheş acuză: "USR şi Lasconi au comis o potenţială fraudă". Susţine că şi-a dovedit bănuiala în faţa CCR