Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Unii lideri PSD, deschişi la negocieri cu Mircea Geoană la prezidenţiale. Ciolacu ar vrea să evite lupta pentru Cotroceni - surse

PSD şi PNL au început dansul în doi pentru prezidenţiale. Surse politice spun că unii lideri social-democraţi ar fi deschişi la negocieri cu Mircea Geoană. Iar asta l-ar ajuta pe Marcel Ciolacu să evite bătălia prezidenţială şi să păstreze şefia Guvernului. Pentru liberali, strategia e clară: Nicolae Ciucă intră în bătălia pentru Cotroceni. Deşi iniţial erau programate pentru luna septembrie, alegerile pentru funcţia supremă în stat ar putea fi mutate spre finalul anului.

de Marius Gîrlaşiu

la 12.06.2024 , 19:26

Sursele Observator spun că Marcel Ciolacu ar vrea să evite cursa prezidenţială. Asta chiar dacă liderii PSD i-au cerut să respecte tradiţia partidului şi să îşi asume lupta pentru Palatul Cotroceni. 

Surse: Lideri PSD, deschişi la negocieri cu Mircea Geoană

"Noi cu toţii ne dorim în viaţă foarte multe. (Reporter: Vă doriţi încă un mandat de premier?) Nu am spus acest lucru. Nu e o dorinţă proprie. Nu ne ducem să spunem o rugăciune şi ne spunem o dorinţă", a declarat Marcel Ciolacu, preşedinte PSD.

Vezi și

Aflat sub presiunea unor lideri social-democraţi cu influenţă, Marcel Ciolacu ar fi găsit o soluţie de compromis. Surse de la vârful PSD spun că social-democraţii analizează în partid varianta unui acord cu Mircea Geoană. În acest caz, secretarul general adjunct NATO ar fi candidatul PSD la prezidenţiale, iar Marcel Ciolacu ar evita înscrierea în cursa pentru Palatul Cotroceni şi ar rămâne la şefia Guvernului.

Pe acelaşi subiect

Scenariul ca Mircea Geoană să fie candidatul PSD la 15 ani de la înfrângerea din 2009 a aruncat în aer liniştea din partid. Unii lideri au exclus categoric orice negociere cu numarul 2 din NATO. Alţii, în schimb, ar fi de acord. "Partidul Social-Democrat va avea candidat. Varianta cu care merge PSD o s-o anunţ după ce vorbesc cu colegii mei", a precizat Marcel Ciolacu, preşedinte PSD.

Varianta unui candidat comun PSD-PNL, exclusă

Marcel Ciolacu a insistat iniţial ca PSD şi PNL să susţină un candidat comun la alegerile prezidenţiale. Liberalii ar fi acceptat oferta cu o singură condiţie: aceea ca PSD să îl susţină pe Nicolae Ciucă. Acest scenariu a fost exclus din start de liderii social-democraţi cu greutate. 

"Partidul Naţional Liberal va avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale. Toate aceste scenarii fac deliciul analizelor. Nu ne aşteptam să fie ca un fel de tango", a declarat Nicolae Ciucă, preşedinte PNL.

În toiul negocierilor din Coaliţie, preşedintele Klaus Iohannis a dat şi el un semnal politic. Şeful statului spune că românii au validat Alianţa PSD-PNL prin votul din 9 iunie. Tot astăzi, surse din Coaliţie au anunţat că data alegerilor prezidenţiale ar putea fi modificată. Liderii politici spun că vacanţa şi concediile din vară ar putea influenţa negativ prezenţa românilor la urne.

Când ar avea loc alegerile prezidenţiale din 2024

Iniţial, înţelegerea dintre PSD şi PNL arăta că alegerile prezidenţiale vor fi organizate pe 15 şi 29 septembrie. Doar că surse Observator spun ca liderii celor două partide se tem că primarii care au obţinut mandate la alegerile locale nu vor mai fi motivaţi să mobilizeze electoratul în campania prezidenţială.

"Momentan, noi avem o decizie în Coaliţie şi anunţată la toată lumea că alegerile sunt în septembrie", spune Marcel Ciolacu, preşedinte PSD. "Să analizăm, să vedem care sunt părţile bune, părţile mai puţin bune vis a vis de o campanie în timp de vară sau să le ducem acolo unde au fost, aproape de alegerile parlamentare", a declarat Nicolae Ciucă, preşedinte PNL.

PSD şi PNL vor avea şedinţe interne cu toţi liderii judeţeni pe aceste teme, iar săptămâna viitoare sunt programate negocierile finale. 

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Unii lideri PSD, deschişi la negocieri cu Mircea Geoană la prezidenţiale. Ciolacu ar vrea să evite lupta pentru Cotroceni - surse