Ajut eu. Povestea celor doi frați din Cetate care nu i-au scris Moșului pentru că n-au ştiut ce vor să-și dorească

În preajma Crăciunului, aşteptăm să se întâmple miracole. Dar miracolele le pot face şi oamenii, spunând simplu: Ajut Eu. Astăzi cunoaştem doi fraţi care au nevoie de noi. Trăiesc în Cetate, pentru că aşa se numeşte comuna lor, dar viaţa lor nu e desprinsă din basme. Moş Crăciun nu a mai trecut demult pe acolo. În schimb, o profesoară le-a scris povestea pe platforma ajuteu.ro, sperând să le facă sărbătorile mai frumoase.

• Craterul din Slănic are 15 m adâncime, cât un bloc de cinci etaje. Groapa ar fi trebuit să fie astupată azi-noapte, dar nici urmă de muncitori

• Cristina și Bogdan trăiesc în Cetate, pentru că aşa se numeşte comuna lor, dar viaţa lor nu e desprinsă din basme.
• O profesoară le-a scris povestea pe platforma ajuteu.ro, sperând să le facă sărbătorile mai frumoase.

”A fost odată ca niciodată o fetiţă care îşi pusese în minte să se joace cu stelele de pe cer”.

Poveştile au mereu final fericit doar în cărţi. În viaţa reală, luptele sunt mai grele, iar monştrii au nume pământeşti, precum sărăcia, singurătatea ori deznădejdea.

Cristina Oprea, reporter Observator: ”Tu i-ai făcut Moşului o scrisoare anul acesta?”

Cristina: ”Nu. Pentru că n-am ştiut ce vreau să-mi doresc, că nu se va împlini”.

La 10 ani, Cristina nu mai îndrăzneşte să-şi dorească nimic. Nici dacă ar avea în faţă o zână cu o baghetă magică, nu ar şti ce să-i ceară.

Mama copiilor: ”Vede că la noi nu se poate. Nu e nicio speranţă”

În casa veche şi gri, în care Cristina locuieşte cu fratele ei mai mare, cu mama şi cu tatăl bolnav, şi-a făcut totuşi loc o speranţă. Că din lutul de aici, de pe malul Dunării, copiii îşi pot plăsmui o viaţă mai bună, dacă învaţă. Că lumea frumoasă din cărţi li se poate deschide şi lor.

”Atunci fetiţa închise ochii şi adormi fericită”

Bogdan, fratele mai mare, a înţeles primul că educaţia e singura lui şansă, ca să nu repete destinul părinţilor.

O profesoară le-a scris povestea pe AjutEu

Bogdan: ”Cred că o să ajung mai departe decât au ajuns ei, cred că o să am un serviciu şi o să trăiesc mai bine decât acum. Pur şi simplu prin învăţare”.

Oana Uşurelu, profesoară: ”Bogdan m-a impresionat foarte mult, pentru că, deşi nu are posibilităţi ca ceilalţi elevi, el totuşi învaţă. Şi învaţă foarte bine”.

Oana Uşurelu e genul de profesor pentru care misiunea nu se încheie odată ce sună clopoţelul.

Bogdan: ”Doamna ne ascultă la ora de română. Adică nu facem doar ora de română, când făceam faţă în faţă. Ne mai şi asculta poveştile pe care le spuneam şi mai şi vorbeam”.

Oana Uşurelu, profesoară: ”Când am fost să vorbesc acum cu el, l-am întrebat: "Bogdan, la tine a venit Moş Nicolae?" Şi a zis că nu. Deci vă daţi seama, o ciocolată, o portocală, el nu le-a avut”. 

Cristina Oprea, reporter Observator: ”De câţi ani sunteţi cadru didactic?”

Oana Uşurelu, profesoară: ”De 18 ani”.

Cristina Oprea, reporter Observator: ”Şi de câte ori s-a întâmplat să vărsaţi lacrimi pentru un elev?”

Oana Uşurelu, profesoară:  ”Mereu. Şi anul trecut prin Fundaţia Mereu Aproape am ajutat o familie de orfani, nu am fost televizaţi, dar ajutoarele le-am primit şi le-am donat acelei familii”.

Cristina Oprea, reporter Observator: ”Ce înseamnă să ajuţi pentru dumneavoastră?”

Oana Uşurelu, profesoară:  ”Pentru mine înseamnă o împlinire. A ajuta pe cineva”.

Aşa că a vrut să facă mai mult pentru Bogdan şi pentru sora lui. A scris pe platforma ajuteu.ro, sperând că cineva le va dărui un laptop sau o tabletă, haine sau alimente pentru sărbători. 

Orice le-ar putea reaprinde speranţa că şi povestea lor poate avea un final fericit.

Cristina Oprea, reporter Observator: ”Care este lecţia pe care o învăţăm din ce facem astăzi aici?”

Oana Uşurelu, profesoară: ”Să fim mai buni. Şi să încercăm să schimbăm totul. Ca lumea să devină mult mai bună”.