Cele două variante luate în calcul de coaliția PSD-PNL pentru Primăria Capitalei. "Zero șanse să îl susținem pe Piedone" - surse
Calcule complicate la alegerile pentru Primăria Capitalei. PSD nu îl va susţine pe Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei, au precizat surse politice dinspre PSD. Dacă în şedinţa coaliţiei se decid candidaturi separate ale PNL şi PSD pe Bucureşti, atunci social-democraţii vor merge cu Gabriela Firea, în schimb, dacă vor fi candidaturi comune, candidatul nu va fi nici Gabriela Firea nici Sebastian Burduja. La sectoare, se ia în calcul susţinerea comună a actualilor primari şi candidaţi comuni în sectoarele conduse de primari USR.
De Redactia Observator la 14.03.2024, 14:09Coaliţia se reuneşte, joi, de la ora 17.00, pentru a discuta despre lista comună la europarlamentare şi candidaţii la alegerile locale, în Capitală.
Potrivit unor surse politice, PSD nu îl va susţine pe Cristian Popescu Piedone din partea formaţiunii la Primăria Capitalei. Şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a infirmat o susţinere a liberalilor pentru primarul Sectorului 5.
Începe lupta pentru Primăria Capitalei. Ce variante sunt luate în calcul în coaliția PSD-PNL
Variantele luate în calcul în coaliţie sunt fie candidaturi comune PSD-PNL la Capitală şi sectoare, fie candidaturi separate la Primăria Generală şi candidaturi comune ale celor două formaţiuni la primăriile de sector.
- Calcule complicate la alegerile pentru Primăria Capitalei. Scenariul ideal pentru Nicușor Dan sau Cristian Popescu...
- PSD şi PNL ar putea avea candidat comun doar la primăriile de sector. Care ar putea fi adversarii lui Nicuşor Dan
- Luptă în patru pentru Primăria Capitalei. Motivul pentru care PSD şi PNL au renunţat la ideea candidatului comun
- Dacă PSD şi PNL ar avea un candidat comun la PMB, alegerile ar fi câştigate de Cristian P. Piedone. Actualul edil...
În cazul în care PNL şi PSD vor avea candidaţi separaţi, PSD va merge în cursa pentru Primăria Capitalei cu Gabriela Firea. În schimb, în cazul unei candidaturi comune cu PNL, atunci candidatul nu va fi nici Gabriela Firea, nici Sebastian Burduja din partea PNL.
Liberalii au anunţat deja că merg cu Sebastian Burduja, în varianta în care au candidat propriu la alegerile pe Bucureşti.
La sectoare, în schimb, se ia în calcul candidaturi comune ale PSD şi PNL, cu susţinerea actualilor primari în funcţie, şi candidaţi agreaţi în sectoarele conduse de USR, transmite News.ro.