Dacă PSD şi PNL ar avea un candidat comun la PMB, alegerile ar fi câştigate de Cristian P. Piedone. Actualul edil ar fi pe locul 2 - Sondaj comandat de Nicuşor Dan
Primarul Nicuşor Dan a prezentat luni un sondaj de opinie comandat de el care arată că, în cazul în care PSD şi PNL ar avea propriul candidat la Primăria Capitalei, alegerile pentru Municipiul Bucureşti ar fi câştigate de Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, cu 40,4%. Actualul primar ar primi 39,3%, susţinut de Dreapta Unită formată din USR, Forţa Dreptei şi PMP iar candidatul PSD-PNL Sebastian Burduja ar primi 16%.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- A treia răsturnare de situație în cazul asasinării lui Ioan Crișan. Fiica lui, lăsată în libertate acum 3 săptămâni, a fost arestată alături de complici
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă rezultatele unui sondaj pe Bucureşti comandat de el şi efectuat în perioada 2-9 martie, care arată că primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, ar câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei, cu 40,4%, în timp ce Nicuşor Dan ar primi 39,3%, susţinut de Alianţa Dreapta Unită. Candidatul PSD-PNL, Sebastian Burduja, ar primi 16%, Diana Şoşoacă, din partea SOS, ar primi 2,4% iar Mihai Enache, candidatul AUR,ar primi 1%.
În privinţa votului pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, sondajul arată că PSD ar primi 30,7%, Alianţa Dreapta Unită formată din USR, PMP şi Forţa Dreptei - 27,2%, PNL - 17,5%, partidul Dianei Şoşoacă, SOS, ar primi 4,9%, PUSL ar primi 4,5%, AUR - 4,1%, Alianţa AER - 3,9%, REPER- 3,5%.
La alegerile europarlamentare, Alianţa PSD-PNL ar primit 45,7%, în timp ce Alianţa Dreapta Unită ar fi votată de 26,3% dintre respondenţi. AUR ar primi 6,4%, REPER - 5,8%, PUSL- 4,6%, partidul SOS - 4,2%, Alianţa AER- 4,2%.
La întrebarea dacă Bucureştiul se îndreaptă într-o direcţie bună sau rea, 48,2% au răspuns că se îndreaptă într-o direcţie bună iar 47,5% într-o direcţie greşită, iar 4,4% nu au răspuns.
Sondajul a fost realizat de firma Verifield, pe un eşantion de 900 de persoane. Datele au fost culese în perioada 2-9 martie 2024, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese prin metoda interviurilor telefonice. Eroarea maximă admisă este de ± 3,27%, la un grad de încredere de 95%.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰