Antena LIVE

Curs valutar

Test Observator: Ce economie fac mașinile electrice, tot mai populare printre români

Pe o piaţă auto zguduită de pandemie, maşinile electrice prind viteză. În primele opt luni, acest segment a înregistrat o creştere importantă de peste 27 de procente. Semn că ne aliniem usor, uşor trendului internaţional. O echipă Observator a testat două modele de maşini electrice pe un drum de munte şi altul de mare. Am vrut să vedem ce economie face o maşină care trebuie reîncărcată la 3 - 400 de kilometri.

De la 11.10.2020, 22:59
WhatsApp
Vezi și:

Într-o țară cu infrastructura cum e cea a României să ai o mașină electrică denotă curaj. Cine se încumetă cu o mașină electrică la drum lung pare nebunie curată. O situație suficient de provocatoare ca să o și verificăm. Ținta? Încercam să vedem cât ne ține bateria dacă plecăm din București spre mare și spre munte.

Andra Mitu, reporter Observator: Aceasta masină are o autonomie de aproximativ 300 km. Cam cât distanța dintre Bucureşti și Sibiu, aşa că o să mergem cu Alex să testăm maşina la drum lung.

Un drum o parte autostrada iar cealalta parte pe poate cel mai circulat drum din tara, Valea Oltului.

Alex Seremet, reprezentant companie auto: Pentru a ajunge cu un plin de baterie la Sibiu ar trebui sa avem un consum de 12,5. Asta înseamnă ca eu ar trebui să merg un pic mai încet.

Trebuie să facem parcursul ăsta de 100 km pana la Piteşti nu cu 130 ci cu 110 să ne asigurăm că avem un consum foarte bun.

Andra Mitu, reporter Observator: Mașinile electrice au doua mari dezavantaje. Sunt mai scumpe decât cele cu motoare pe combustibili și au o autonomie redusa. Aerul condiționat, căldura, telefonul pus la încărcat. Toate mănâncă din baterie. Adică din autonomie.

Patru ore de condus pentru cei 300 de kilometri dintre Bucuresti si Sibiu. La destinaţie masina mai avea energie pentru 36 kilometri.

Alex Seremet, reprezentant companie auto: Am avut un consum de 12,2 kwh. Asta înseamnă un cost de 7-8 lei la suta de kilometri.

Un plin costa in jur de 75 de lei. Cel mai mare dușman al unei mașini electrice este însă viteza excesivă. Pe drumul de intoarcere am testat maşina la 130 de kilomeri la oră iar bateria a avut nevoie de o reincarcare.

A doua zi, al doilea experiment. Alt model electric si alt drum: spre mare, pe autostrada Soarelui.

Alex Vezeanu: Nu am mai făcut niciodată drumul către mare cu aceasta mașina, dar acceptam și noua provocare.

200 de kilometri, doar dus. Toţi pe autostradă. Maşina pe care o testăm acum are o autonomie de 400 de kilometri.

Andra Mitu, reporter Observator: După aproximativ trei ore am ajuns la Constanta. Am pus mașina la încărcat. Nu a fost însă o călătorie lipsită de emoţii. Pe Autostrada Soarelui staţiile de încărcare lipsesc, astfel că am fost nevoiţi să mergem la consum.

Teoretic, exeprimentul a reusit. Am ajuns la destinatie. Practic, in Romania, masinile electrice sunt o solutie la drum lung doar pentru cei care au rabdare si aplicatii suficient de exacte care sa le arate cat de departe sunt de statiile de incarcare. Altfel celebra pana a prostului are si o varianta eco: e-pana.

Andra Mitu
social masina electrica viteza cost incarcare
Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Animalul pe care românii îl cresc în număr mare și o țară africană îl...
Fanatik.ro
Publicat 11.12.2024
Este adevărat că alergatul distruge genunchii?
spotmedia.ro
Publicat 11.12.2024
România a fost cobaiul, următorul pas era în ţările baltice, nu și Polonia....
spotmedia.ro
Publicat 10.12.2024
Ninge sau nu de Crăciun în București? Meteorologii Accuweather au modificat...
Gandul
Publicat 11.12.2024
De ce s-a răzgândit Austria în cazul primirii României în Schengen. Motivele...
Adevărul
Publicat 11.12.2024
Rețeta Gabrielei Cristea de ruladă de bezea cu cremă de mascarpone și fructe...
A1
Publicat 11.12.2024
Horoscopul zilei de 12 decembrie 2024. Leii se gândesc la bani. Află ce se...
CaTine
Publicat 11.12.2024
Cristina Cioran este însărcinată din nou! Vedeta va deveni mamă pentru a doua...
spynews.ro
Publicat 11.12.2024
Și-au schimbat sigla și echipamentul, după fuga lui Bashar al-Assad + Ce au...
GSP
Publicat 10.12.2024
Episodul șocant în care a fost implicată Angela Similea. De ce s-a păruit cu...
Click.ro
Publicat 11.12.2024
Cum ar putea intra Bill Gates în faliment din cauza acțiunilor Tesla, potrivit...
Useit
Publicat 11.12.2024
Cristina Cioran, din nou mamă. Vedeta a dezvăluit cine este tatăl viitorului...
Redacţia.ro
Publicat 11.12.2024
Ucraina a anunțat câți bani mai are ca să lupte singură cu Rusia, dacă...
libertatea.ro
Publicat 11.12.2024
Tina Knowles a dezvăluit că i-a fost spart contul, după ce acesta a...
ZU
Publicat 11.12.2024
Mâncare de mazăre fără carne. Rețeta simplă și gustoasă de post
Hello taste
Publicat 11.12.2024
Prima răceală a bebelușului: ce să faci și ce să nu faci
Deparinti
Publicat 11.12.2024
Luptătorul medaliat care s-a bătut în ring cu Mircea Badea, snopit...
ziare.com
Publicat 11.12.2024
Discursul emoționant al actorului Cem Davran pe scenă la Premiile Golden...
Happy
Publicat 11.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este Boala X și de ce a pus în alertă lumea medicală. Tot ce trebuie să...
Medicool
Publicat 11.12.2024