„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2022
România a propus filmul "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc" pentru o nominalizare la premiile Oscar 2022, la categoria "cel mai bun lungmetraj internaţional". Pelicula regizată de Radu Jude a câştigat marele premiu la Berlinala de anul acesta.
De Redactia Observator la 21.10.2021, 13:09„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun lungmetraj internaţional” a premiilor Oscar 2022.
Filmul, care a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin, unde a fost premiat cu Ursul de Aur, a fost ales de un comitet de selecţie al Centrului Naţional al Cinematografiei alcătuit din profesionişti din industrie: Dana Duma, Victor Morozov, Irina Trocan, Cătălin Olaru şi Laurenţiu Damian. Producţia a obţinut trei dintre cele cinci voturi, a confirmat Damian pentru News.ro.
Acesta este al treilea film semnat de Radu Jude care reprezintă România în cursa pentru o nominalizare, după „Aferim!” şi „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.
Despre ce este vorba în "Babardeală cu bucluc sau porno balamuc"
- Berlinala 2021. Filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” al lui Radu Jude, recompensat cu Ursul de Aur
- Regizorii Anca Damian şi Alexander Nanau, directorul de casting Domnica Cîrciumaru şi editorul Dana...
- Cele mai ”ciudate” Oscaruri din istorie. Frances McDormand a urlat pe scenă ca un lup, mesajul lui Alexander...
„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” va avea premiera în cinematografele americane luna viitoare şi va fi distribuit de Magnolia Pictures.
Lista scurtă pentru nominalizări la Oscar 2022 va fi anunţată de Academia americană de film pe 21 decembrie.
Cea de-a 94-a gală de decernare a premiilor este programat să aibă loc pe 27 martie, la Los Angeles.
„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” analizează raporturile dintre individ şi societate, având ca punct de plecare urmările pe care un clip porno de amatori, încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat, le provoacă în viaţa acesteia.
Ce actori joacă în "Babardeal cu bucluc sau porno balamuc"
Din distribuţie fac parte actorii Katia Pascariu, Claudia Ieremia, Olimpia Mălai, Nicodim Ungureanu, Alexandru Potocean, Andi Vasluianu, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Dana Voicu, Axinte, Adrian Enache şi Ilinca Hărnuţ.
Imaginea este semnată de Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Dana Bunescu s-a ocupat de sound design, Cristian Niculescu a fost responsabil de scenografie, iar de costume, Cireşica Cuciuc. Producător este Ada Solomon şi coproducători sunt Paul Thiltges, Adrien Chef, Jiří Konečný şi Ankica Jurić Tilić.
„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” este o producţie microFILM în coproducţie cu Paul Thiltges Distributions, Endorfilm, Kinorama, realizată cu sprijinul Centrul Naţional al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Czech Film Fund, Croatian Audiovisual Centre, Artekino International în asociere cu Bord Cadre Films, Sovereign Films.
Cine este Radu Jude
Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut - „Cea mai fericită fată din lume”- premiul CICAE, la Berlinala 2009. În 2012, el a regizat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie.
Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary.
În 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinală cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Ambele filme au fost proiectate în secţiunea Forum a festivalului. Anul acesta, scurtmetrajul său „Plastic semiotic”, a fost prezentat în afara concursului la Festivalul de Film de la Veneţia.