Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un avion Boeing 737 a fost găsit după 13 ani de la dispariţie. Unde a fost în tot acest timp

O descoperire neașteptată a stârnit uimire în industria aviatică. Air India a anunţat că a recuperat un avion Boeing 737 care fusese uitat pe un aeroport timp de peste un deceniu. Aeronava, abandonată încă din 2012 pe aeroportul din Kolkata, a fost recuperată abia recent, după ce compania a fost notificată oficial, povestea scoțând la iveală o serie de erori administrative surprinzătoare.

de Redactia Observator

la 17.12.2025 , 16:00

Un avion Boeing 737 a fost găsit după 13 ani de la dispariţie. Unde a fost în tot acest timp Un avion Boeing 737 a fost găsit după 13 ani de la dispariţie. Unde a fost în tot acest timp - X / @flyingTrini

Potrivit Air India, unul dintre avioanele sale a fost uitat pe aeroportul din Kolkata încă din 2012, transmite Daily Mail.

Avionul de pasageri, un Boeing 737-200, a rămas abandonat timp de 13 ani și abia acum a fost recuperat, după ce aeroportul din Kolkata a contactat Air India pentru a solicita îndepărtarea aeronavei.

Compania aeriană a fost informată că trebuie să plătească o factură de 85.000 de lire sterline, sumă datorată pentru "locul de parcare" ocupat timp de 13 ani.

Articolul continuă după reclamă

Avionul a fost inițial înregistrat pe Indian Airlines, o altă companie aeriană de stat, care a fuzionat cu Air India în 2007. Ulterior, Boeing-ul a fost închiriat serviciului poștal indian pentru a fi operat ca avion cargo.

Directorul general al Air India, Campbell Wilson, ar fi declarat că avionul fusese retras din uz cu ani în urmă pentru a opera pentru India Post și că, într-un fel, a fost omis din numeroase documente oficiale. Aceasta înseamnă că noua companie nici măcar nu știa că deține acest avion.

Un utilizator X, Trinidade Gois, a postat o fotografie a avionului, spunând: "Săptămâna trecută, Air India a finalizat vânzarea și transferul acestui B737-200 (VT-EHH), care fusese imobilizat la CCU din 2012. A fost livrat către Indian Airlines în 1982, apoi către Alliance Air, până când a fost convertit într-un avion de marfă și a zburat sub însemnele India Pos".

Știrea vine după ce un avion Air India cu destinația Londra s-a prăbușit la Ahmedabad și a ucis 260 de persoane în iunie 2025. În noiembrie, Air India a consemnat la sol trei Boeing 787-8 Dreamliner pentru "investigații ample", după accidentul de la începutul acestui an.

Daily Mail a contactat Air India pentru comentarii, însă nu a primit un răpuns oficial.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi dificultăţi la plata facturilor la curent şi gaze?
Observator » Ştiri externe » Un avion Boeing 737 a fost găsit după 13 ani de la dispariţie. Unde a fost în tot acest timp