Un medic de familie din Constanţa a pretins 600 de lei pentru a emite certificate de vaccinare anticovid false. A obligat o angajată să treacă date nereale în sistem
Medicul de familie Ioan Daniel Radu, care are un cabinet în comuna Corbu, judeţul Constanţa, a fost trimis în judecată de procurori după ce contracost a emis certificate false de vaccinare împortiva Covid unor persoane care nu aveau administrat vaccinul.
De Redactia Observator la 20.06.2023, 12:05Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a transmis marţi, printr-un comunicat, că procurorii l-au trimis în judecată pe Ioan Daniel Radu, medic de familie în comuna Corbu, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de fals informatic şi două infracţiuni de luare de mită, relatează news.ro.
“Probatoriul administrat în cauză a relevat că, inculpatul Radu Daniel Ioan în calitate de medic de familie cu cabinet în localitatea Corbu, la data de 28.02.2022, i-a solicitat şi chiar a primit suma de 600 lei de la o persoană, pentru a-i emite un certificat de vaccinare anticovid, căruia i-a şi predat certificatul fără ca vaccinul să fie efectiv realizat, şi tot cu această ocazie, a instigat-o pe asistenta la cabinetul medical al inculpatului, ca aceasta, fără vinovăţie, să introducă date nereale în sistemul informatic de evidenţă a persoanelor vaccinate anticovid datele persoanei căreia îi eliberase certificatul ca fiind persoană care s-a vaccinat”, se arată în comunicat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a precizat că la data de 11 aprilie 2022 a solicitat şi a primit de la o persoană suma de 600 de lei tot pentru emiterea unui certificat de vaccinare anticovid, fără ca vaccinul să fie realizat.
Procurorii au menţionat că o altă persoană cercetată în acest dosar a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
“În legătură cu aceeaşi cauză inculpatul N. E., persoană fără calităţi speciale, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru săvârşirea unei infracţiuni de instigare la infracţiunea de fals informatic şi o infracţiune de trafic de influenţă. În concret, inculpatul N.E., în perioada 11-12.04.2022, prevalându-se de influenţa pe care o avea asupra medicului de familie Radu Ioan Daniel, i-a solicitat unei persoane fizice fără calităţi speciale şi a primit de la aceasta suma de 1.250 lei, pentru a-i facilita intrarea la medicul Radu Ioan Daniel în scopul obţinerii unui certificat de vaccinare anticovid, fără ca vaccinul să fie efectiv realizat, şi tot cu această ocazie, l-a determinat pe medicul Radu Ioan Daniel să introducă date nereale în sistemul informatic de evidenţă a persoanelor vaccinate anticovid”, a mai precizat sursa citată.