Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Destin tragic: O tânără mamă din Anglia şi-a ucis copilaşii cu o supradoză, apoi s-a sinucis, pentru că ''i-a născut într-o lume coruptă''

O mamă şi-a omorât cele două fete cu o supradoză de droguri, apoi s-a sinucis, fiind convinsă că ''le-a născut într-o lume coruptă'', arată datele anchetei.

De la 07.01.2022, 12:21
WhatsApp
O tânără mamă şi-a ucis copilaşii cu o supradoză, apoi s-a sinucis Facebook

Tiffany Stevens, în vârstă de 27 de ani, a fost găsită moartă lângă copiii ei Casey-Lea Taylor, în vârstă de 3 ani, și Darcey Stevens, în vârstă de 18 luni, în ianuarie 2019. Tribunalul Bolton Coroners a aflat abia acum că fetiţele au băut ''cantități masive'' de metadonă. De asemenea, Tiffany avea un nivel fatal de morfină în sistem. Ea își injectase insulină și metadonă, printre alte medicamente, deşi nu i-a fost prescris niciunul, conform Daily Mail

Într-un bilet de sinucidere sfâșietor, găsit în casa ei din Bolton, Lancs, a scris: ''Am ales să ne ucid în interesul superior al copiilor mei''. Darcey a fost găsită într-un cărucior lângă ușa din față, iar doctorul Phillip Lumb a spus instanței că familia probabil murise deja la sosirea poliţiştilor de aproximativ o săptămână. La acea vreme, rudele deveniseră îngrijorate că nu au putut să o contacteze timp de o săptămână și astfel au intrat în casă pe o ușă din spate.

Mai multe substanţe interzise le-au fost fatale celor trei

Într-o declarație, paramedicul Kirsty Ogden a povestit cum le-a găsit pe Tiffany și pe Casey-Lea întinse pe o saltea pe podeaua sufrageriei, sub o plapumă. Testele toxicologice au arătat că Darcey a murit dintr-o cantitate de metadonă suficientă pentru a se dovedi fatală şi unui adult. Când Casey-Lea a fost examinată, i se administrase și metadonă și i se injectase insulină în abdomen. S-au găsit, de asemenea, tramadol și morfină, iar doctorul Lumb a concluzionat că a murit din cauza toxicității medicamentului.

Ca răspuns la o întrebare a mamei lui Tiffany, Bobby-Jo Stevens, Dr. Lumb a declarat că medicamentele pe care doamna Stevens și fetele le-au luat le-ar fi lăsat inconștiente înainte de moarte. El a spus: ''Nu cred că ar fi existat nicio durere sau suferință''. Ancheta continuă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

crima sinucidere copii mama
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele...
Fanatik.ro
Publicat 25.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin...
Gandul
Publicat 25.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024