Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

Un rus și-a obligat cel mai bun prieten să-și sape propriul mormânt și apoi să se sinucidă, după ce a aflat că i-a violat fiica. A fost condamnat pentru crimă

Caz șocant în Rusia. Un bărbat și-a forțat cel mai bun prieten să-și sape mormântul și să se sinucidă, după ce a aflat că acesta i-a violat fetița.

De la 20.11.2023, 10:45
WhatsApp
Galerie (6)
Un rus și-a obligat cel mai bun prieten să-și sape propriul mormânt și apoi să se sinucidă, după ce a aflat că i-a violat fiica Profimedia

Vyacheslav Matrosov, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnat pentru „incitarea unei persoane la sinucidere sau tentativă de sinucidere prin amenințări sau abuzuri”, după ce l-a pus pe Oleg Sviridov, în vârstă de 32 de ani, să-și sape propriul mormânt într-o pădure din apropierea satului rusesc Vintai. Cei doi s-ar fi atacat reciproc cu cuțitele, până când Oleg Sviridov și-ar fi luat viața, potrivit Mirror.

Și-a forțat prietenul să-și sape singur mormântul, apoi să se sinucidă

Inițial, Vyacheslav a fost arestat sub suspiciunea de crimă, fapt care i-a înfuriat pe localnici. Mai mult, oamenii au început să strângă bani și au pornit o petiție prin care au cerut achitarea bărbatului. Tatăl a primit în cele din urmă o pedeapsă de 18 luni de închisoare, din care a executat doar șase după un protest public. Cei doi bărbați fuseseră cândva prieteni buni, iar Oleg Sviridov avea grijă în mod regulat pe copiii lui Vyacheslav.

Incidentul oribil a fost descoperit după ce cei doi bărbați băuseră împreună. Când Oleg a adormit, Vyacheslav i-a controlat telefonul prietenului său și a descoperit un videoclip cu prietenul său forțând-o pe fetiță să execute un act sexual.

Pe acelaşi subiect

"Oleg, e suficient, nu mai suport. Vreau să merg acasă", se aude copila din videoclip. 

Poliția a descoperit apoi că bărbatul avea în telefon mai multe filmulețe în care abuza sexual copilele din sat, toate cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani.

Vyacheslav i-a dat lui Oleg opțiunea de a se preda poliției, dar după ce a refuzat, prietenul său furios a vorbit el însuși cu ofițerii. Curând a început o vânătoare de oameni, dar după ce a încercat să fugă, Vyacheslav l-a căutat el însuși pe infractor. Trupul său a fost găsit o săptămână mai târziu într-un mormânt improvizat. Anchetatorii au concluzionat că a fost pus să-și sape singur groapa.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

crima rusia pedofil agresiune sexuala barbat
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025