Mădălina Bellariu se alătură serialului Sacrificiul
Echipa serialului Sacrificiul s-a mărit. Mădălina Bellariu, o tânără extrem de talentată, care a jucat alături de actori de Hollywood, s-a alăturat proiectului. Va fi noua iubită a rebelului Amza, un personaj ajuns într-un punct confuz al vieţii. Ne-am întâlnit şi noi cu cei doi pe platourile de filmare şi iată ce am aflat.
De Redactia Observator la 16.01.2020, 14:41Echipa serialului Sacrificiul s-a mărit. Mădălina Bellariu, o tânără extrem de talentată, care a jucat alături de actori de Hollywood, s-a alăturat proiectului. Va fi noua iubită a rebelului Amza, un personaj ajuns într-un punct confuz al vieţii. Ne-am întâlnit şi noi cu cei doi pe platourile de filmare şi iată ce am aflat.
La doar 27 de ani, Mădălina Bellariu se poate lăuda cu un CV impresionant. A învăţat tainele actoriei la Londra, i-a fost parteneră pe platourile de filmare celebrului Jude Law, iar acum se împarte între mai multe proiecte din Marea Britanie, America, Italia, şi, mai nou, România.
Maria se numeşte personajul pe care Mădălina îl va interpreta. O tânără a căreia viaţă a fost până acum un amalgam de încercări şi de secrete care chiar i-au schimbat destinul. Moartea mamei ei o face să se reîntoarcă în România. Chiar în casa familiei Oprea.