Meseriile fără facultate cu salarii mai bune decât cele din IT. Se caută specialişti în aceste domenii
Într-o perioadă în care IT-ul și domeniile cu studii superioare sunt văzute ca principalele surse de venituri atractive, unele meserii tradiționale continuă să ofere salarii care rivalizează, și uneori le depășesc, pe cele ale profesioniștilor din tehnologie sau management.
"Sunt cazuri de joburi blue collar plătite mai bine sau poate la fel de bine ca roluri cu studii superioare din IT, financiar sau management. Astfel de roluri presupun totuşi existenţa unor condiţii: profilul candidaţilor căutaţi este unul specializat, cu calificări diverse şi experienţă de lucru. Totodată numărul specialiştilor este unul scăzut, făcând retenţia specialiştilor existenţi o prioritate. Ca domenii, în construcţii/instalaţii găsim cel mai frecvent astfel de roluri, în special construcţii industriale sau navale", susţine reprezentantul unei platforme de recrutare potrivit publicaţiei Ziarul Financiar.
Totodată, "salarii de genul celor din IT pot fi câştigate în agricultură pe poziţii de şef de fermă sau inginer agronom, la nivel de specialist, dacă are abilităţile şi cunoştinţele necesare. Dacă tu eşti un tânăr pasionat de agricultură şi de tehnologie, atunci îţi poţi găsi rolul în cadrul unei companii, să fii în top trei acolo şi atunci poţi lua banii respectivi", spune fondatorul unei companii de recrutare pentru sectorul de agricultură.
Sudorii cu atestate pot ajunge la un salariu net lunar între 800 și 1.300 de euro, în timp ce electricienii autorizați ANRE câștigă între 900 și 1.100 de euro. Pentru electricienii specializați pe echipamente și instalații industriale, venitul poate urca până la 1.300 de euro.
Instalatorii de instalații termice sau sanitare obțin între 800 și 1.100 euro net pe lună, în timp ce zugravii câștigă între 700 și 1.000 de euro. Mecanicii auto au salarii de 900 - 1.250 de euro, iar strungarii universali se situează între 950 și 1.100 euro.
Cea mai bine plătită meserie dintre cele menționate este cea de mecanic de locomotivă, cu salarii ce pot ajunge la 1.500 euro net lunar. "Adevărul este că acestea sunt și vor rămâne ocupații cheie în industrie și societate. Unde găsești un instalator bun când ai nevoie de unul?" explică experții în recrutare, subliniind că anumite meserii tradiționale pot aduce venituri comparabile cu cele din IT sau alte domenii cu studii superioare, dacă există calificările și experiența necesare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰