Face un lucru UNIC! Singurul sibian care mai face mături tradiţionale, este de profesie instalator
Un sibian reuşeşte să facă România cunoscută peste hotare cu măturile lui. Mături tradiţionale, pe care le face singur, chiar la el în atelier. Meşteşugul este vechi şi l-a învăţat de la tatăl lui. Şi tot cu uneltele tatălui, Cristian confecţionează şi măturile. Bărbatul e de profesie instalator. Restul, e pură pasiune. Dar chiar şi aşa, are toată admiraţia vecinilor. Iar mulţi străini vin să cumpere mături de la el. În tot judeţul Sibiu, doar Cristian mai confecţionează aşa ceva.
De Redactia Observator la 10.02.2017, 14:53- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Un sibian reuşeşte să facă România cunoscută peste hotare cu măturile lui. Mături tradiţionale, pe care le face singur, chiar la el în atelier. Meşteşugul este vechi şi l-a învăţat de la tatăl lui. Şi tot cu uneltele tatălui, Cristian confecţionează şi măturile. Bărbatul e de profesie instalator. Restul. e pură pasiune. Dar chiar şi aşa, are toată admiraţia vecinilor. Iar mulţi străini vin să cumpere mături de la el. În tot judeţul Sibiu, doar Cristian mai confecţionează aşa ceva.
Cristian confecţionează mături tradiţionale de 20 de ani. Le face din sorg, o plantă pe care tot el o cultivă. Mătura e utilă, dar Cristian are grijă să arate şi bine. Trebuie, spune el, să fure ochii cumpărătorului. Aşa că bărbatul strânge bine mănunchiurile de sorg cu sârme, ca să nu se destrame.
La ţară, o mătură e întotdeauna mai bine privită decât un aspirator.
Cristian este de meserie instalator. Mături face doar aşa, de drag. De dragul tatălui, pentru că el l-a învăţat, odinioară, să facă asta. Iar fiul foloseşte şi acum uneltele tatălui. Oricum, toţi vecinii îl laudă pe Cristian pentru ce face. Iar turiştii au venit chiar şi din America să treacă pragul atelierului lui.
Cristian face şi mături-suvenir. Adică unele mai mici decât cele obişnuite, care încap şi în rucsac. O mătură tradiţională, făcută de Cristian, de mărime obişnuită, costă 15 lei.