Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bolojan: În România lucrează "prea puţini oameni", ai puţine taxe şi impozite. Doar Italia e în spatele nostru

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că România este țara din Europa aflată pe penultimul loc ca pondere a populației active implicate în economie, pe ultimul loc fiind Italia. El a precizat că în România "lucrează prea puțini oameni".

de Redactia Observator

la 17.12.2025 , 11:30

Ilie Bolojan spune că în România "lucrează prea puțini oameni": Doar Italia este în spatele nostru Premierul Ilie Bolojan. 4 decembrie 2025 - ProfiMedia

Premierul Ilie Bolojan a declarat în cadrul unei emisiuni că nu putem să ne gândim la o relansare, dacă nu punem economia pe baze sănătoase.

"Gândiţi-vă că noi suntem ţara din Europa care suntem pe penultimul loc, doar Italia este în spatele nostru, pe ultimul loc, ca pondere din populaţie activă implicată în economie. Deci, în România lucrează prea puţin oameni. Acesta este adevărul. Nu poţi să ai mai multe taxe încasate la bugetul de stat, decât de la cei care lucrează în economie. Ai puţini oameni care lucrează în economie, ai puţine taxe şi impozite. Oricum ar fi. Bun, poţi să le măreşti, dar cât le măreşti? Până la un anumit grad de suportabilitate. Şi atunci, soluţia nu este să măreşti taxele, ci soluţia este să ţi le încasezi pe cele care le-ai stabilit deja, asta e o altă problemă, dar ţine de capitolul bugetar şi măsura de bază este să faci în aşa fel încât să ai mai mulţi oameni în economie", a precizat Ilie Bolojan.

Premierul a subliniat că este o problemă care ţine de capacitatea companiilor de a-şi recruta forţă de muncă, de competitivitate şi de echitate socială.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi dificultăţi la plata facturilor la curent şi gaze?
Observator » Ştiri politice » Bolojan: În România lucrează "prea puţini oameni", ai puţine taxe şi impozite. Doar Italia e în spatele nostru