INS: Șomajul a ajuns la 5,1% în luna august. Bărbații și tinerii printre cei mai afectați
Rata şomajului în august 2022 a scăzut uşor, cu 0,1 puncte procentuale, la 5,1%, faţă de cea înregistrată în luna precedentă, aceasta fiind mai mare cu 1,7 puncte procentuale în rândul bărbaţilor, informează vineri Institutul Naţional de Statistică (INS), notează Agerpres.
De Redactia Observator la 30.09.2022, 10:40- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna august a anului 2022 a fost de 422.500 de persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (432.700 persoane), cât şi faţă de luna august 2021 (443.800 persoane).
Pe sexe, rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,8% în cazul persoanelor de sex masculin şi 4,1% în cazul celor de sex feminin). Potrivit INS, reţine în continuare atenţia nivelul ridicat, de 22,8%, al ratei şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,9% pentru luna august 2022 (3,0% în cazul femeilor şi 4,5% al bărbaţilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 72,3% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna august 2022.