Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce trebuie să ştii despre amenzile primite în Bulgaria. Verificare, plată şi termen de prescriere

Vrei să îţi petreci concediul în Bulgaria, dar ai tendinţa de a apăsa pe acceleraţie ca să ajungi mai repede într-una din staţiunile vecinilor, mare atenție, ca în orice alt stat, și Bulgaria are reguli stricte atunci când vine vorba de regulile de circulație. Iată, ce trebuie să faci dacă ai primit amendă de circulaţie în Bulgaria. 

de Redactia Observator

la 12.05.2023 , 17:59

Amenda în Bulgaria Amenda în Bulgaria - Arhivă Observator

Exact ca şi în România, circulația pe drumurile bulgare trebuie făcută numai după ce achiziționați o vignetă. Achiziția se poate face, fie online, fie de la benzinăriile bulgărești. În cazul în care circulați fără, există riscul unei amenzi. Chiar dacă aveți vigneta, și decideți să apăsați pedala de accelerație riscaţi să fiţi amendați.

La ce valoare ajung amenzile de circulaţie în Bulgaria

Ca și în cazul legislației rutiere române, și cea bulgară prevede amenzi de circulație considerabile pe care le veţi primi acasă. Având în vedere că statul bulgar ace parte din Uniunea Europeană, conform reglementărilor, orice amendă primită pe teritoriul unui stat UE va fi trimisă direct acasă.

Articolul continuă după reclamă

 Verificarea unei amenzi primite in Bulgaria

Pe acelaşi subiect

Cel mai bine ar fi să plătiţi amenda chiar în Bulgaria, dar dacă din diferite motive nu puteţi, există şi alte modalităţi de verificare a amenzii. Verificare amenzii se va putea face pe site-ul Ministerului de Dezvoltare și Lucrări Publice din Bulgaria

Mai exact, trebuie să folosiți contul indicat în înștiințarea trimisă de autoritățile bulgare pe adresa voastră de acasă.  Dacă aveți amenda la voi, și încă sunteți în Bulgaria, există varianta EasyPay, dar numai într-un magazin Kaufland sau într-unul din mall-urile aflate în orașul de lângă Dunăre, Ruse. 

Cum poţi plăti o amendă pentru viteză din Bulgaria

Dacă ai primit o amendă de circulație într-unul din statele memebre UE, amenda îți va veni acasă, prin poștă. În plic vei găsi zona din statul respectiv unde ai fost prins încălcând regulile de circulație.

Va fi menționat statul și cuantumul amenzilor, precum și modalitățile de plată. Indiferent că primești o amendă de circulație în Bulgaria, Austria, Olanda, sau orice alt stat membru UE, de preferat este ori să o plătești pe loc, ori o poți face prin transfer bancar sau cu cardul.

Plata pe loc, o poți face  la terminalele care au această opțiune. Mai există și varianta cardului personal, sau a unui transfer bancar într-un cont specificat pe înștiințarea primită prin poștă.

Termenul de prescriere a unei amenzi din Bulgaria

Dacă legislația rutieră din România prevede o prescriere după 5 ani, nu este și cazul amenzilor rutiere primite pe teritoriul Bulgarie. Cu alte cuvinte nu există termen de prescriere a amenzii în Bulgaria.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri Auto » Ce trebuie să ştii despre amenzile primite în Bulgaria. Verificare, plată şi termen de prescriere