Un șofer din Oradea și-a împodobit mașina ca un brad de Crăciun
Un tânăr din Oradea și-a împodobit toată maşina cu mii de beculeţe colorate. Şi nu e singurul care a vrut să inoveze.
Suntem în perioada în care totul capătă strălucire. Brazii sunt împodobiţi, ferestrele - luminate, casele sunt frumos decorate, dar în ziua de azi nu putem uita de. maşini. Şi dacă vă gândiţi la acele accesorii ca nasul sau urechile de ren pe care mulţi şoferi le folosesc să-şi accesorizeze autoturismul de sărbători, un tânăr din Oradea a dus ideea la un alt nivel. Şi-a împodobit toată maşina cu mii de beculeţe colorate. Şi nu e singurul care a vrut să inoveze.
Din maşina care aduce Crăciunul pe străzile din Oradea răsună deja colinde. Posesorul se plimbă seară de seară prin oraş pentru a vesti sărbătorile de iarnă.
A făcut totul singur. Şi-a îmbrăcat practic autoturismul în instalaţii luminoase pe care le-a lipit cu bandă adezivă. Apoi a transformat portbagajul într-o priză uriaşă. ILL 16.00
1.600 de beculeţe dau acum strălucire maşinii.
Localnicii s-au înghesuit să se fotografieze cu maşina luminoasă.
Pasiunea pentru autoturisme l-a făcut pe un alt tânăr din Oradea să-şi pregătească bătrâna Dacie, de 40 de ani, pentru Crăciun. Aici, nu instalaţia luminoasă, ci tricolorul îmbracă autoturismul. Nu lipsesc nici coarnele de ren şi nasul roşu. Iar, pentru încălzirea. pasagerilor, în portbagaj sunt pregătite paharele de pălincă.
De altfel, o mulţime de maşini sunt tranformate în această perioadă, în renii lui Moş Crăciun.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰