Observator » Ştiri Auto » Starea traficului, 1 octombrie 2026. Circulaţie oprită pe DN 67D, din cauza unui incendiu

Starea traficului, 1 octombrie 2026. Circulaţie oprită pe DN 67D, din cauza unui incendiu

Circulaţia este oprită pe DN 67D, din cauza unui incendiu Circulaţia este oprită pe DN 67D, din cauza unui incendiu - imagine ilustrativă
Editor Cristi Ioniţă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 01.10.2026, 06:55 | Modificat la 01.10.2026, 06:59

Reprezentanţii Centrului INFOTRAFIC, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au oferit noi detalii despre starea traficului din România, joi, 1 octombrie 2026.

Conform reprezentanţilor INFOTRAFIC, traficul rutier este închis pe DN 67D, în zona localității Băile Herculane, județul Caraș – Severin, din cauza incendiul care se manifestă pe raza fondului forestier și pe versanții din apropierea suprafeței de rulare, existând riscul căderii de copaci și pietre.

Se estimează reluarea circulației după ora 11.00.

De asemenea, trebuie precizat că până la data de 11.10.2026, pe Autostrada A2, pe sensul Constanța – București, între kilometrii 159+600 metri – 157+800 metri, circulația se desfășoară doar pe banda a doua, cu limitare de viteză de 60 km/h, pe timpul executării lucrărilor de remediere a rosturilor de dilatație la Podul Cernavodă.     

Articolul continuă după reclamă

În plus, până la finalul lunii noiembrie a.c. vor fi executate lucrări de rânguire a versantului și de reparații la nivelul părții carosabile, pe DN 12C, între kilometrii 27+785 metri – 32, în zona Bicaz-Chei, județul Neamț, care impun restricționarea traficului.

Astfel, circulația va fi închisă pe distanțe de 100 metri, în intervale de 25 de minute, în intervalul orar 07.00 – 18.00, de luni până vineri, în funcție de condițiile meteorologice, timp în care vor fi dislocate blocuri de stâncă și va fi curățat materialul depus pe partea carosabilă.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricțiile de circulaţie instituite şi semnalizarea rutieră temporară!

Pe acelaşi subiect