Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ÎMPARTE SPERANŢA - O campanie Observator! Episodul 2: Împarte speranţă pentru "cerşetorul copiilor"

Îşi spune singur "cerşetorul" copiilor şi cea mai mare bucurie a lui este să-i vadă pe cei mici sătui, îmbrăcaţi şi că merg la şcoală. Preotul Manuel Radu din Urlaţi, Prahova, împarte în fiecare zi speranţă pentru 30 de copii care nu sunt ai lui, dar de care are grijă ca un părinte. Generozitatea lui i-a convins şi pe alţii să schimbe vieţi care riscau să se frângă abia la început. 

de Redactia Observator

la 12.04.2017 , 13:34

Îşi spune singur "cerşetorul" copiilor şi cea mai mare bucurie a lui este să-i vadă pe cei mici sătui, îmbrăcaţi şi că merg la şcoală. Preotul Manuel Radu din Urlaţi, Prahova, împarte în fiecare zi speranţă pentru 30 de copii care nu sunt ai lui, dar de care are grijă ca un părinte. Generozitatea lui i-a convins şi pe alţii să schimbe vieţi care riscau să se frângă abia la început. 

În fiecare zi, părintele Manuel Radu e în mijlocul copiilor. A construit pentru ei un colț de paradis, unde cei mici evadează și se simt cu adevărat copii.

GALERIE FOTO: Împarte speranţa pentru "cerşetorul copiilor"

Vezi și

Când au ajuns în grija preotului, unii nu mai știau să zâmbească. Acum, ecoul râsetelor se aude din depărtare. 

Pe acelaşi subiect

Terenul de sport al centrului e mereu animat, ia părintele e mereu în mijlocul acțiunii. E drept, joaca îl obosește destul de repede. Se retrage pe bancă și se mulțumește să-i privească pe cei mici care se bucură de soarele de primăvară.

Părintele Manuel Radu e tată pentru 33 de copii. Trei ai lui, 30 adunaţi din localitate. În fiecare zi le oferă o masă caldă și, mai presus de orice, multă dragoste. 

Preotul MANUEL RADU:

Activitatea noastră a început pur si simplu mergând în stradă şi oferind copiilor sandvişuri. Era ca un premiu, ca o rasplată, pentru cine se ducea la şcoală. După care am văzut că nevoile nu sunt doar acestea şi am amenajat casa parohială şi am transformat-o într-un centru de copii. 

Preotul Manuel nu încetează să ceară în continuare pentru cei mici. E mulțumit că nu-i mai vede pe ei cerșind la colț de stradă. 

Preotul MANUEL RADU:

Mi-a rămas în minte un copil dintr-o familie numeroasă, când a ajuns prima dată în centru şi aveam televizor, un televizor destul de mare, pentru el, pus pe un perete şi mergea pe un program cu desene animate şi văzându-l a exclamat: "O, ce mare şi colorat este televizorul!", pentru că el nu avea acasă nici curent electric.

A adunat în jurul său voluntari care îi ajuta pe copii la teme, bucătărese pricepute și asistente sociale care se joacă pe terenul de fotbal cât e ziua de lungă.

URMĂREŞTE toate episoadele campaniei Împarte Speranţa

Cătălina e cea mai tânără angajată, așa că ea aleargă cel mai mult după minge. 

CĂTĂLINA NICOLETA ANDREI, asistent social:

Copiii sunt principalul motiv care mă fac să fiu mereu dinamică, să fiu mereu lângă ei.

Când a auzit că părintele are nevoie de ajutor și a venit în vizită la centru, Cătălina și-a dat seama că locul ei este aici. 

CĂTĂLINA NICOLETA ANDREI, asistent social:

Colţul ăsta m-a determinat, lipsit de agitaţia aia din oraş sau din altă parte şi faptul că suntem un grup de angajaţi compact, un număr redus de angajaţi, lucru care ne face o echipă, cu adevărat, şi lucrul ăsta pentru mine, contează foarte mult, să am cu cine să mă înţeleg, să pot să comunic cu copiii, să pot să mă integrez şi să particip la toate activităţile.

Nu e bucurie mai mare pentru mâna de angajați de la centru decât aceea de a-i vedeam pe copii că sunt ambițioși și că învață să-și clădească viitorul. La 12 ani, Ionela știe deja ce va face când va crește.

IONELA OLTEAN, copil din centrul preotului Manuel Radu:

Aş dori să mă fac poliţistă, să pot să salvez lumea şi să ajut ceva pentru ţară, să pot să închid oamenii răi care nu respectă legile şi aş putea să fac eu un adăpost de căţei, ca să salvez animalele.

Copila e conștiincioasă, iar părintele este un exemplu pentru ea. Toți cei 30 de copii îl privesc cu admirație și dragoste. Îi dăruiesc zâmbete, iar preotul, speranță. Părintele recunoaște că au fost momente în care nu a știut cum va merge mai departe sau dacă va reuși. Soția i-a fost alături și a administrat centrul cu mână de fier.

LIGIA GABRIELA RADU, soţia preotului:

I-am văzut tot timpul desculţi, marginalizaţi, nu li se dădea atenţie, pe drum când treceau, ţipau unul la altul, erau certaţi de oamenii mai mari, ne era tare milă de ei şi am zis să facem ceva pentru ei. Cred că Dumnezeu mă ajută şi Maica Domnului îndrumă cum trebuie să fac.

Elena e voluntar la centru. Când nu predă la școală, limba română, îi ajută pe copiii de la centru să învețe.

ELENA MIHAELA TUDOR, voluntar:

Chiar suntem o mare familie, din care eu sunt un fel de mătuşa plecată în Italia, pentru că apar mai rar, dar fiecare dintre ei este ataşat de copii, fiecare are o vorbă bună, o mângâiere.

Elena ştie că poate să le schimbe viaţa. 

ELENA MIHAELA TUDOR, voluntar:

Se poate ca unii dintre ei să se lase înfrânţi de toate aceste probleme pe care le au acasă, dar cred că este de datoria noastră să exploatăm în fiecare copil, indiferent din ce familie vine, idealul. Să-i facem să-şi atingă potenţialul maxim.

Părinții copiilor îl ajută pe preot la treburile gospodărești. I-a învățat că nimic nu e gratis și că trebuie să ofere ceva în schimbul ajutorului primit. Iar la centru din Urlați mereu e nevoie de ajutor. 

Preotul MANUEL RADU:

Aşa cum Iisus Hristos, ne-a dat nouă porunca să ne iubim aproapele, să ne iubim unii pe alţii, ar trebui în unele momente să nu mai trăim doar pentru noi înşine, ci să trăim şi pentru cel de lângă noi.

Împarte şi tu speranţă pentru ei! Îi puteţi întinde o mână de ajutor preotului Manuel Radu, în efortul său de a schimba viitorul celor 30 de copii de care are grijă. Puteţi face donaţii pentru Centrul de zi Sf. Stelian, din cadrul Fundaţiei Bucuria Ajutorului, Filiala Urlaţi:

Cont RO29RNCB0381126282860001, deschis la BCR Urlaţi

CITEŞTE ŞI: ÎMPARTE SPERANŢA - O campanie Observator! Episodul 1: Preotul care oferă zâmbete

URMĂREŞTE AICI toate episoadele campaniei Împarte Speranţa

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Campanii » ÎMPARTE SPERANŢA - O campanie Observator! Episodul 2: Împarte speranţă pentru "cerşetorul copiilor"