Foto După 20 de ani, Buffon îşi face „mea culpa” în legătură cu incidentul din finala Cupei Mondiale din 2006
Legendarul portar Gianluigi Buffon a revenit asupra loviturii cu capul în piept pe care Zinédine Zidane i-a aplicat-o lui Marco Materazzi, în timpul meciului Franţa-Italia, din finala Cupei Mondiale din 2006. În cadrul unui interviu acordat publicaţiei engleze The Guardian, el şi-a asumat vina pentru situaţia de atunci.
Deşi acea întâlnire din 9 iulie 2006 de la Berlin rămâne şi astăzi o amintire dureroasă pentru mulţi suporteri francezi, marcată de înfrângerea crudă a „Bleus” la loviturile de departajare, portarul italian, retras din activitate din vara anului 2023, a recunoscut că simte o anumită formă de vinovăţie. El consideră că a contribuit la sfârşitul carierei fostului număr 10 al echipei Franţei prin faptul că a semnalat incidentul arbitrului.
„E vina mea. Eram la vreo 15 metri distanţă şi am auzit zgomotul surd (al loviturii). Dacă ar fi lovit pe oricine altcineva, acea persoană ar fi fost la pământ. Arbitrul asistent nu a văzut. Singurul martor am fost eu. Aşa că m-am repezit spre arbitru şi asistentul său pentru a le atrage atenţia. Materazzi era la pământ. Zidane stătea nemişcat, eu protestam şi meciul a fost întrerupt”, a mărturisit mai întâi cu umor fostul portar în vârstă de 48 de ani, înainte de a explica motivele disconfortului său faţă de această fază de joc devenită legendară, potrivit news.ro.
„Pe atunci, asistenţa video încă nu exista, dar arbitrii s-au dus totuşi să vizioneze imaginile televizate pentru a verifica faza, ceea ce a dus la eliminarea sa directă... Eram sfâşiat şi tulburat de emoţii contrastante. Ştiam că era ultimul meci al lui Zidane şi că era unul dintre cei mai mari şi mai eleganţi jucători din istoria fotbalului. Îmi părea rău că se termina aşa pentru el”, a mai spus Buffon.
„Nu am mai vorbit niciodată despre asta”
De la acel episod care va rămâne întipărit în memorie, cei doi bărbaţi s-au întâlnit de multe ori fără să abordeze vreodată subiectul. „Nu am mai vorbit niciodată despre asta. Evident, ne-am revăzut de mai multe ori şi cred că avem o relaţie bună bazată pe încredere reciprocă. Nu am vrut niciodată să abordez acest subiect din respect. Este un campion care a câştigat totul, dar cred că, în adâncul sufletului său, va rămâne întotdeauna o situaţie dureroasă şi de aceea nu am vrut să i-o reamintesc”, a concluzionat Buffon.
La rândul său, „Zizou” a evocat acel moment cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, în 2022, recunoscând o oarecare părere de rău, dar integrând totuşi acel moment în parcursul său: „E greu, dar asta e cariera mea, istoria vieţii mele”.
Înapoi la Homepage
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
