Video San Francisco, în febra Cupei Mondiale
Mai sunt doar trei zile până când începe Cupa Mondială. Iar în marile oraşe americane care vor găzdui partidele World Cup, se simte deja atmosfera de sărbătoare. În San Francisco, magazinele sunt pline de suporteri, se cumpără suveniruri şi sunt evenimente dedicate lor.
Până să înceapă meciurile, suporterii au deja unde să îşi lase banii. La un magazin amenajat special pentru Cupa Mondială, găseşti aproape orice îţi poţi imagina: tricouri, şepci, fulare, mingi. Şi sute de alte produse cu însemnele competiţiei. Şi dacă vă întrebaţi care este vedeta magazinului: o replică a trofeului Cupei Mondiale, placată cu aur, pentru care trebuie să scoţi din buzunar 3.000 de dolari.
În port, la Pier 39, avem parte de o imagine emblematică pentru San Francisco: leii de mare. Zeci de turişti se îngrămădesc să îi fotografieze.
Tot în zona golfului San Francisco, organizatorii pregătesc un eveniment dedicat Cupei Mondiale: o încercare de record Guinness Book.
