Observator » Cupa Mondială de Fotbal 2026 » Surpriză la Cupa Mondială 2026. Portugalia lui Ronaldo a făcut doar egal cu Congo

Video Surpriză la Cupa Mondială 2026. Portugalia lui Ronaldo a făcut doar egal cu Congo

Alexandra Paraschiv | Timp citire: 3 minute
Publicat la 18.06.2026, 07:50 | Modificat la 18.06.2026, 08:50

Surprize şi dezamăgiri la World Cup. Meciul de deschidere al lui Cristiano Ronaldo a lăsat suporterii legendarului atacant cu un gust amar. Nu a dat niciun gol în poarta congolezilor. Show total a fost, însă, la meciul Angliei cu Croaţia: 6 goluri superbe au bucurat suporterii. Pe social media, cea mai nouă provocare este să postezi clipuri din faţa ecranului uriaş de lângă Ateneu - cu cât mai târziu în noapte, cu atât mai bine

Sute de suporteri au stat cu sufletul la gură până la finalul partidei dintre Portugalia şi Congo. Iar rezultatul a fost unul la care , poate, puţini s-ar fi aşteptat: 1 la 1.

Eşecul megastarului Ronaldo s-a simţit din plin. Nu a marcat niciun gol. 

"Cred că Ronaldo ar trebui să-şi ştie limitele şi să se lase de fotbal înainte să-l părăsească fotbalul.", spune un suporter

Articolul continuă după reclamă

"Chiar n-a jucat nimic. Cred că a atins mingea de două-trei ori, a şi ratat. Sunt fan Messi, dar îl respect. Dar altfel n-a jucat bine absolut deloc. Mi se pare că a tras un pic echipa-n jos.", explică un alt suporter

Pentru suporterii congolezilor, bucuria a fost la cote maxime.

"Extraordinar meci! Sunt foarte bucuros de rezultat, unu la unu! A trecut foarte mult timp de când aştept să intre iar Congo în World Cup. Şi au avut o performanţă perfectă!", adaugă un alt suporter

Pe acelaşi subiect

Festivalul golurilor nu a dezamăgit, însă, la partida dintre Anglia şi Croaţia.

Echipa lui Thomas Tuchel a început cu dreptul turneul final, marcând nu mai puţin de 4 goluri. Unul dintre ele a fost anunţaţ de cântăreaţa Olivia Dean, în timpul concertului din Paris.

Croaţii au reuşit să marcheze doar două goluri.

Fanii anticipau, însă, o victorie categorică.

"Aşa suntem noi, croaţii. Ne iubim şi ne susţinem echipa şi facem tot ce ne stă în putere pentru a-i determina să câştige.", spune un alt suporter

Fotbalul nu e, însă, numai despre goluri şi petreceri în stradă, ci şi despre cultura naţionalelor care fac spectacol.

În timpul partidei dintre Arabia Saudită şi Uruguay, steagurile nu au fost aşezate pe gazon. Iar asta, din respect pentru Regat - pe steag este inscripționată șahada, mărturia de credință islamică. 

Tot World Cup ne arată că solidaritatea depăşeşte terenul de fotbal. Mama lui Vozinha, portarul Capului Verde care a cucerit toată planeta, va fi ajutată de oficiali americani să obţină viza de Statele Unite. O va avea alături, în tribune, la următorul meci. 

Spectacolul de pe teren continuă şi astăzi, cu partide memorabile. Diseară, de la ora 19, Cehia are al doilea meci de la Cupa Mondială de anul acesta şi întâlneşte Africa de Sud, pe stadionul Atlanta. Iar de ora 22, echipa lui Murat Yakin intră şi ea, din nou, pe teren: Elveţia se duelează cu Bosnia și Herțegovina.

Cea mai mare competiţie de fotbal din istorie se vede, în exclusivitate în România, la Antena.