Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afacerea unor români rămaşi fără loc de muncă. Le-a adus succes dupa ce au lucrat 17 ani în HORECA

V-aţi întrebat vreodată cum ajung în farfurii microplantele ce dau culoare şi întregesc gustul celor mai fine preparate culinare? Doi tineri antreprenori, dintr-un sat din Braşov au pornit o afacere, în plină pandemie, de la aceasta întrebare. Şi dau acum culoare pe farfurie, în restaurante din Sibiu, Mureş şi Braşov. 

de Redactia Observator

la 14.12.2021 , 08:32

Totul începe de la stadiul de seminte. E nevoie de mici caserole şi un substrat din cânepă medicinala, pe care se aşează seminţele. Întreg montajul se uda cu un extract din alge marine şi rămâne la întuneric, pentru germinare, timp de aproximativ trei zile. Apoi, caserolele ajung pe raft.

  • Paul Novac, antreprenor: Unitatea, dupa cum vedeti, are lumina, are ventilatie, are un sistem de irigare si drenaj controlat, care ne ajuta sa mentinem o umiditate constanta, dar in acelasi timp sa nu inundam plantele.

Paul şi Gabriela au fost nevoiţi să-şi caute alt drum şi l-au gasit

Vezi și

Nimic nu e lăsat la voia întâmplării: plantele sunt udate prin infiltrare, de două ori pe zi şi stau la lumină cam cât e şi soarele pe cer, afară, în exteriorul halei. 

Pe acelaşi subiect
  • Claudiu Loghin, reporter Observtor: Ridiche purpurie, fasole moong, linte neagra si mustar rosu. Mai jos, mazare si iarba de grau. Sunt cativa dintre lastarii aflati in stadiul de crestere, in acest moment. Au nevoie de umiditate intre 45 si 50 la suta si de o temperatura intre 20 si 22 de grade.

Paul şi Gabriela Novac au 33 şi respectiv 26 de ani. Au lucrat amândoi în industria hotelieră, până la începutul pandemiei. Au fost nevoiţi să-şi caute alt drum şi l-au gasit. Aveau spaţiul de producţie, l-au igienizat şi au deschis anul trecut sera de microplante, cu o investiţie de cinci mii de euro. 

  • Gabriela Novac, antreprenor: Frica, nu stiu daca frica, dar emotii cu siguranta, pentru ca nestiind ce sa le faci exact ca sa ajunga la maturitate si pentru a le vinde si mai ales ca era singura ocupatie, au fost un pic, asa, de emotii, dar le-am depăşit.

Ferma de microplante, o afacere de succes

O caserolă cu patru răsaduri de microplante costă 24 de lei. Cei mai mulţi clienti sunt restaurantele în care bucătarii obişnuiesc să adauge un strop de culoare şi gust bucatelor. 

  • Angelica Burlacu, chef restaurant: E vorba de contrast, e vorba de cum o așezi, în primul rând și cum scoți în evidență preparatul.
  • Nona Trif, nutritionist: Ele, de fapt, sunt alimente vii, au un bogat rol regenerativ, detoxifiant, sunt foarte bogate în antioxidanți, proteine, fibre, minerale, vitamine, aminoacizi.

Paul şi Gabriela vor sa atragă fonduri europene pentru extinderea spaţiului de producţie. Până atunci, s-ar bucura ca cei care, la restaurant, se jenează să consume decorul preparatelor să ştie, de exemplu, că ridichea purpurie are o savoare aparte, atunci cand e bine asortată cu preparatul. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri economice » Afacerea unor români rămaşi fără loc de muncă. Le-a adus succes dupa ce au lucrat 17 ani în HORECA