Românii primesc până la 600 de euro pentru un zbor anulat. Cum se intră în posesia banilor
Românii au dreptul să ceară compensații de până la 600 de euro pentru un zbor anulat, spune Horia Constantinescu, președintele ANPC, în contextul investigațiilor începute la companiile aeriene. Sunt 500 de solicitări referitoare la serviciile Wizz Air și 114 la Ryanair.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început o investigație de fond la companii aeriene care activează pe teritoriul României, necesară ca urmare a sesizărilor referitoare la serviciile oferite de acestea, inclusiv Wizz Air și Ryanair.
„De la Cuza am învățat că nu trebuie folosite două măsuri pentru același lucru. Povestea cu ocaua mică. Dacă s-a evaluat activitatea unei companii aeriene, atunci trebuie să o verificăm și pe a celorlalte, aflate în aceeasi situație. Trist este că aici povestea va fi mai lungă, cele două nefiind de pe teritoriul României. Chiar și pe jos, pentru că avioanele lor nu prea mai zboară, vom ajunge la destinație și măsurile vor fi în consecință! Drum bun să avem!”, spune Horia Constantinescu, președintele ANPC, potrivit MEDIAFAX.
Investigația este făcută de către Direcția Generală de Control și Supraveghere Piață, împreună cu Centrul European al Consumatorilor România (ECC Romania), care instrumentează sesizările transfrontaliere ale consumatorilor.
Până în acest moment, începând cu 30 aprilie 2021, ECC Romania a înregistrat 500 de solicitări referitoare la serviciile Wizz Air și 114 referitoare la serviciile RyanaAir.
- Trafic aerian paralizat în Spania, din cauza grevei însoţitorilor de bord: Zeci de zboruri anulate şi sute de...
- Loteria curselor aeriene: Mii de zboruri anulate, asta deși biletele s-au scumpit brusc: "Ne-au adus paturi pentru...
- Grevă la Ryanair, în Spania, Portugalia și Belgia. Zeci de curse aeriene au fost anulate, iar sute de oameni au...
600 de euro pentru un zbor anulat, chiar dacă a fost oferită o cursă alternativă
Se centralizează toate reclamațiile din România la ANPC, pentru a putea completa și definitiva informațiile, ANPC sfătuind, totodată, consumatorii să se adreseze, în primă instanță, operatorilor economici de transport aerian sau agențiilor de turism intermediare, pentru soluționări amiabile, iar, în situația în care drepturile acestora sunt încălcate, să se adreseze autorităților competente, reamintind totodată că, în conformitate cu Regulamentul European nr. 261, consumatorii au dreptul să solicite compensații de până la 600 de euro pentru un zbor anulat.
De asemenea, acest lucru este valabil chiar și în situația în care compania aeriană a asigurat un zbor alternativ.
Recuperarea compensațiilor se poate face fie amiabil, la operatorul economic, fie prin intermediul ANPC și ECC Romania, care realizează acest lucru, cu titlu gratuit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰