CFR a introdus trenuri de vacanță către Grecia și Turcia. Cât durează călătoria
O călătorie dus-întors cât o minivacanţă! Este durata la care trebuie să se aştepte românii care se gândesc să meargă în vacanţă, în străinătate, cu trenul. CFR Călători a lansat rutele directe de vară pentru Grecia şi Turcia.
O călătorie dus-întors cât o minivacanţă! Este durata la care trebuie să se aştepte românii care se gândesc să meargă în vacanţă, în străinătate, cu trenul. CFR Călători a lansat rutele directe de vară pentru Grecia şi Turcia. Deşi transportul este de zece ori mai ieftin decât cel aerian, durata călătoriei este de zece ori mai mare. Un lucru care nu deranjează, însă, pe toată lumea.
Atmosfera vacanţei a cuprins şi Gara de Nord din Capitală, mai ales că de acolo se pot lua trenurile directe care leagă, în acest sezon, Bucureştiul de Salonic şi Istanbul.
În gară, i-am întâlnit pe Adelina şi Florin. Cei doi îşi vor petrece vacanţa în Grecia.
18 ore cu trenul până la Salonic
Şi multă răbdare. Pentru că vor ajunge în gara din Salonic abia după 18 ore. Dar au luat această decizie din motive obiective.
Cu toate acestea, pasagerii trebuie să ia în calcul şi eventualele întârzieri, pentru că ar putea apărea, mai ales în Bulgaria şi Grecia.
Cu toate acestea, nu toţi românii sunt dispuşi să stea atât de multe ore într-un tren.
Florin şi Adelina nu vor renunţa, însă, la vacanţele în care ajung cu trenul. Un singur lucru îi intereseză.
Pentru cele două bilete dus-întors, cei doi au plătit aproximativ o mie de lei. Dar au călătorit în cuşetă, alături de alţi opt pasageri.
Aşteptarea a meritat, spun ei. Grecia i-a întâmpinat cu soare şi cu peisaje de vis.
Prețul călătoriei cu trenul de vacanță
O călătorie cu trenul până în Sofia costă aproximativ 29 de euro la clasa a doua. Cei care merg la Salonic plătesc 44 de euro, iar dacă vor la cuşetă, mai trebuie să dea 10 euro. Pentru Istanbul, preţul este de 53 de euro de călătorie. Cu toate acestea, nu toţi românii sunt atraşi de plecatul în vacanţă cu trenul.
Anul trecut, 3.700 de pasageri au folosit rutele CFR spre Sofia, Salonic şi Istanbul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰