Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Preţurile la electricitate şi gaze naturale, pentru români, îngheţate până în 2022

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat că preţurile la electricitate şi gaze naturale, pentru români, vor fi îngheţate până în anul 2022.

de Redactia Observator

la 29.01.2019 , 14:40

Preţurile la electricitate şi gaze naturale, pentru români, îngheţate până în 2022 Preţurile la electricitate şi gaze naturale, pentru români, îngheţate până în 2022 - Hepta

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat că preţurile la electricitate şi gaze naturale, pentru români, vor fi îngheţate până în anul 2022.

Termenele aplicabile sunt perioada 01.03.2019 – 28.07.2022 pentru energia electrică şi 01.01.2019 – 28.02.2022 pentru gazele naturale, precizează un comunicat al autorităţii.

În ceea ce priveşte clienţii finali casnici de energie electrică şi gaze naturale care au uzat de dreptul de eligibilitate, ANRE precizaează că a pus la dispoziţia acestora mai multe facilităţi menite să-i protejeze împotriva unor posibile practici comerciale incorecte.

Articolul continuă după reclamă

Astfel, clienţii beneficiază de câte un instrument de comparare a preţurilor sau ofertelor-tip, destinat tuturor celor interesaţi să-şi aleagă sau să-şi schimbe furnizorul de energie electrică şi/sau gaze naturale din piaţa concurenţială, al căror scop este sa permită compararea preţurilor de furnizare şi a condiţiilor oferite de furnizori, înainte de a alege un anume furnizor sau o anume ofertă-tip.

Pe acelaşi subiect

Aceşti clienţi au şi posibilitatea de a reveni din piaţa concurenţială pe piaţa reglementată, în situaţia în care consideră că este mai avantajos, notează Mediafax.

Preţurile la electricitate şi gaze naturale, îngheţate până în 2022

În cazul energiei electrice, clientul casnic de energie electrică care doreşte să revină din piaţa concurenţială la serviciul universal se va adresa furnizorilor de ultima instanţă din zona sa de reţea, având asigurat preţul avizat de ANRE.

În cazul gazelor naturale, clientul casnic are dreptul să revină la furnizarea reglementată şi se poate adresa furnizorului care are această obligaţie, în vederea încheierii unui contract aferent furnizării gazelor naturale în regim reglementat la preţul de furnizare aprobat de ANRE.

Pentru a afla care este furnizorul de gaze naturale care are obligaţia să îi asigure furnizarea gazelor naturale în regim reglementat, clientul casnic se poate adresa furnizorului actual, care are obligaţia să îl informeze în acest sens.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri economice » Preţurile la electricitate şi gaze naturale, pentru români, îngheţate până în 2022