Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românii care primesc măriri de 280 de lei de la 1 iulie. Guvernul a adoptat și salariul minim european, din toamnă

Românii vor fi plătiţi, din toamnă, cu salariul minim european. Guvernul a adoptat azi un proiect de lege care prevede că salariul minim trebuie să fie egal cu cel puţin jumătate din salariul mediu pe economie. În plus, se schimbă şi formula de calcul, ceea ce înseamnă că majorarea salariului minim nu va mai sta în pixul politicienilor. 

de Marius Gîrlaşiu

la 21.06.2024 , 14:14

În ședința de azi, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a adoptat proiectul de lege care va implementa directiva UE privind salariul minim european. Este, de altfel, o obligație a Executivului deoarece această directivă a fost adoptată în Parlamentul European încă din urmă cu doi ani, iar Guvernul era obligat să adopte acest proiect de lege până în luna noiembrie. 

Concret, directiva UE prevede că în România, de acum înainte, salariul minim pe economie ar trebui să fie egal cu cel puțin 50% din salariul mediu brut pe economie. Și nu doar atât, pentru că noua formulă de calcul arată că salariul minim pe economie va fi ajustat în funcție de inflație și în funcție de productivitatea muncii. 

Se schimbă formula de calcul la salariul minim european

Vezi și

De asemenea ar urma să se ia în calcul mai mulți indicatori economici, ceea ce înseamnă că majorarea salariului minim nu va mai sta în pixul politicienilor și nu va mai putea ca în viitor să reprezinte doar o promisiune electorală înainte de alegeri. Se va lua în calcul, de exemplu, puterea reală de cumpărare a românilor și un coș minim de consum care ar trebui să determine costul vieții reale.

De la 1 iulie salariul minim va crește în România cu 400 de lei brut, de la 3.300 de lei la 3.700 de lei brut. Din această sumă, 300 de lei vor fi scutiți de taxe și impozite în urma negocierilor dintre Guvern și mediul de afaceri, iar concret asta înseamnă că salariul minim net, adică banii pe care îi va primi în mână un român angajat pe salariul minim, va ajunge la aproape 2.400 de lei, un câștig de aproape 280 de lei. Este vorba de 1,8 milioane de români angajați cu salariul minim pe economie.

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Ştiri economice » Românii care primesc măriri de 280 de lei de la 1 iulie. Guvernul a adoptat și salariul minim european, din toamnă