Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Daniel David, despre interzicerea telefoanelor în şcoli: "Trebuie să asigurăm un control riguros"

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a afirmat, joi, că nu susţine interzicerea totală a telefoanelor mobile în şcoală, însă, în spiritul practicilor psihopedagogice şi al reglementărilor legale existente, trebuie să fie asigurat un control "riguros" în privinţa utilizării acestora în sălile de curs, pentru a ajuta când este cazul şi pentru a evita "interferenţa perturbatoare" cu actul educaţional. 

de Redactia Observator

la 20.02.2025 , 11:12

Daniel David, despre interzicerea telefoanelor în şcoli: "Trebuie să asigurăm un control riguros" Daniel David, despre interzicerea telefoanelor în şcoli: "Trebuie să asigurăm un control riguros" - Facebook

"Toţi actorii sistemului de educaţie - elevi, profesori, părinţi - trebuie să cunoască aceste reglementări şi să le implementeze riguros şi curajos, inclusiv pe linia sancţiunilor existente. În cazul specific al telefoanelor mobile, aşa cum am mai declarat, nu susţin interzicerea totală a acestora în şcoală, însă, în spiritul practicilor psihopedagogice şi al reglementărilor legale existente, trebuie să asigurăm un control riguros în privinţa utilizării acestora în sălile de curs, pentru a ajuta când este cazul şi mai ales pentru a evita interferenţa perturbatoare cu actul educaţional", a declarat ministrul Daniel David.

Ministrul cere revizuirea regulamentelor şcolare

Ministerul Educaţiei şi Cercetării solicită tuturor inspectorilor şi directorilor de unităţi şcolare examinarea regulamentelor proprii privind prevenirea, controlul şi sancţiunile impuse în astfel de situaţii, inclusiv evaluarea modalităţii de implementare a acestora.

Articolul continuă după reclamă

"Obiectivul este protejarea contextului educaţional şi a intereselor educaţionale ale elevului, implicit ale statutului cadrului didactic", a transmis MEC.

Reprezentanţii ministerului reamintesc că, în cazul concret al telefoanelor mobile, există - prin lege şi prin alte norme legale subsecvente - reglementări privind interdicţia utilizării acestora pe durata orelor de curs, cu excepţia situaţiilor în care sunt folosite cu acordul cadrului didactic în scop educaţional.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Cât vorbiţi la telefon pe zi?
Observator » Educaţie » Daniel David, despre interzicerea telefoanelor în şcoli: "Trebuie să asigurăm un control riguros"