Video Efectele catalogului digital, după ce părinţii au început să afle notele şi absenţele în timp real
Au trecut câțiva ani de când catalogul electronic a început să înlocuiască hârtia, iar acum se văd și primele efecte. Nota sau absența nu mai rămâne în cancelarie până la următoarea ședință cu părinții, ci ajunge direct pe telefonul familiei. În școlile care folosesc sistemul de mai mult timp, directorii raportează părinți mai implicați și mai puține absențe. Problema e ca Ministerul Educaţiei nu a pus încă la dispoziţie o platformă gratuită pentru toată ţara.
Doua școli, doua situații diferite. Într-una, catalogul clasic înca este plimbat de profesori in clase, asta desi cel electronic ar fi la un click distanță. "Este o situtatie care tine de organizarea noastra. Ne dorim ca in mom in care luam aceasta decizie sa fie implementat asa cum trecbuie in conditii de maxima siguranta al securitatii datelor", a declarat Cristian Moga, director Școala Gimnazială Șag. În cealaltă școală, de patru ani, catalogul electronic a devenit parte din rutina de zi cu zi.
Serviciul este furnizat de diferite firme private
"Comunicarea cu parintii este mult mai directa, mult mai rapida, mult mai eficientă. Pe de alta parte reducem gradul de birocratie pentru ca acele cataloage clasice nu mai exista in cancelarie, practic la sf anului se listeaza niste documente care sunt arhivate si pastrate de catre scoala", a declarat Sorin Ionescu, director Colegiul Național Bănățean. "E foarte uşor de accesat, oriunde ai fi, primeşti notificare, dacă lipseşte, dacă primeşte nota", a declarat Alina Florea, părinte. Catalogul nu mai este doar locul în care se adună notele și absențele. În varianta lui electronică, este legătura directă dintre școală și părinte, iar informația ajunge în familie în timp real. În cei cinci ani de când sistemul s-a extins continuu, încep să se vadă și efectele: absențele au scăzut, părinții sunt mai implicați, iar elevii au devenit mai responsabili. catalogul electronic nu mai este o excepție: aproape 3.000 de școli îl folosesc deja, iar de anul viitor devine obligatoriu.
Asta până când va fi gata ţi platforma publică la care lucreaza ministerul Educaţiei, care nu pare ca se grăbește sa isi termine temele: termenul anunțat pentru finalizare este peste trei ani. În momentul de față, serviciul este furnizat de diferite firme private cu care scoala incheie contracte pe prioada anului scolar.
