Liceu din Iaşi, obligat să-i plătească daune morale de 20.000 € unui elev, după o bătaie în sala de sport

Un liceu din municipiul Iași a fost obligat de instanță să plătească daune morale în valoare de 20.000 de euro unui elev, în urma unui incident violent petrecut în incinta unității de învățământ.

de Nicu Tatu

la 18.03.2026 , 10:38

Liceu din Iaşi, obligat să-i plătească daune morale de 20.000 € unui elev, după o bătaie în sala de sport Liceu din Iaşi, obligat să-i plătească daune morale de 20.000 € unui elev, după o bătaie în sala de sport - Shutterstock

Totul a început după o altercație între doi colegi de clasă, care a avut loc în sala de sport a liceului. În urma conflictului, unul dintre elevi a suferit prejudicii pentru care a decis să acționeze în instanță instituția de învățământ.

"Pe 18 martie 2022, în jurul orei 11:00, în timp ce se aflau în sala de sport a Colegiului Economic Administrativ Iasi, inculpatul l-a cuprins pe colegul sau cu mâinile în zona brâului, l-a ridicat în aer și l-a trântit la sol, având impact în zona umărului drept, după care l-a lovit cu pumnul în zona feței, cauzându-i leziuni care au necesitat 45-50 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare", au transmis anchetatorii, potrivit publicaţiei Dezvaluirea.ro.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au analizat cazul și au admis în parte cererea formulată de victimă. Astfel, instanța a decis obligarea Colegiului Economic Administrativ Iași la plata unor despăgubiri consistente, în cuantum de 20.000 de euro, cu titlu de daune morale.

Articolul continuă după reclamă

Decizia vine în contextul în care unitățile de învățământ au responsabilitatea de a asigura siguranța elevilor în timpul programului școlar și în incinta instituției.

Cazul scoate din nou în evidență problemele legate de violența în școli și de supravegherea elevilor în timpul activităților desfășurate în spațiile unităților de învățământ.

Nicu Tatu Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că statul va găsi o soluție de a reduce prețul carburanților?
Observator » Educaţie » Liceu din Iaşi, obligat să-i plătească daune morale de 20.000 € unui elev, după o bătaie în sala de sport