Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mariana a promovat examenul de BAC la 51 de ani. Ce medie a obţinut arădeanca: "Să termin liceul a fost visul meu"

O arădeancă a absolvit cu brio examenul de bacalaureat, la vârsta de 51 de ani, după 26 de ani de când a renunţat la studii. Mariana era în clasa a 12-a la seral, când a părăsit ţara. Femeia a obţinut media 8.06, după ce a susţinut examenele la Limba Română, Matematică şi Biologie. 

de Redactia Observator

la 22.07.2024 , 10:50

- Shutterstock

Mariana, o arădeancă de 51 de ani, este exemplul că niciodată nu este prea târziu să îţi îndelpineşti visele. Femeia a plecat din ţară la 18-19 ani, când era în ultimul an de studii la seral. A plecat în Germania la muncă, unde şi-a găsit sufletul pereche şi şi-a întemeiat o familie, relatează aradon.ro. În 2018, după 26 de ani printre străini, Mariana a decis să revină în România, "Nu m-am mai regăsit acolo, s-au schimbat foarte multe în rău”, mărturiseşte ea. 

Ce medie a obţinut Mariana la BAC

Acum doi ani s-a înscris din nou la seral, la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad. A participat la orele de pregătire pentru bacalaureat și a susținut probleme la română, matematică şi biologie, obţinând media 8,06. Mariana dezvăluie că a fost visul ei din totdeauna să promoveze examenul de bacalaureat. Dintre cele 3 discilpine, cea mai accesibilă i s-a părut matematica, mai adaugă arădeanca.

Articolul continuă după reclamă

"Povestea acestei femei este un exemplu puternic de perseverență și determinare. Ea ne arată că nu există obstacole de netrecut atunci când ai un obiectiv clar și ești dispus să muncești pentru a-l atinge", spune profesoara Steliana Băișanu, directoarea şcolii. Mariana a mai dezvăluit că este doar începutul şi visează să se înscrie şi la o facultate, deşi încă nu este sigură ce specializare să aleagă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vi se pare mai eficient să vindeţi haine din garderoba personală online, pe grupuri sau diverse aplicaţii?
Observator » Educaţie » Mariana a promovat examenul de BAC la 51 de ani. Ce medie a obţinut arădeanca: "Să termin liceul a fost visul meu"