Video Când apare Emily in Paris, sezonul 4. A fost lansat trailerul oficial
Sezonul 4 al serialului "Emily in Paris", difuzat de Netflix, va avea două părţi de câte cinci episoade. Partea 1 va avea premiera în 15 august, iar partea 2 în 12 septembrie.
![Când apare Emily in Paris, sezonul 4 Când apare Emily in Paris, sezonul 4](https://img.observatornews.ro/0/2024/7/22/586680/emily-in-paris-3a1ddd0d.webp?w=430&f=2&v=2)
În urma evenimentelor dramatice petrecute la nunta nereuşită a lui Camille şi Gabriel, Emily este indecisă: nutreşte sentimente puternice pentru doi bărbaţi, însă Gabriel aşteaptă un copil cu fosta sa iubită, iar cele mai mari temeri ale lui Alfie în privinţa ei şi a lui Gabriel s-au adeverit.
Emily in Paris, sezonul 4, apare pe Netflix în vara lui 2024
La serviciu, Sylvie este nevoită să se confrunte cu o dilemă spinoasă din trecut pentru a-şi salva căsnicia, iar echipa Agence Grateau este afectată de restructurări de personal. Mindy şi trupa sa se pregătesc pentru Eurovision, dar când fondurile devin insuficiente, sunt nevoiţi să facă economii. Emily şi Gabriel colaborează pentru a obţine steaua Michelin, iar atracţia dintre cei doi este incontestabilă. Însă două mari secrete sunt pe cale să le spulbere toate visurile, relatează news.ro.
Creat de Darren Star, filmul a fost produs de: Tony Hernandez, Lilly Burns, Andrew Fleming, Alison Brown, Robin Schiff.
- Lily Collins, actriţa celebră din "Emily in Paris", jefuită de o româncă în Los Angeles. I-au fost furate...
- "Emily in Paris" revine pe Netflix. Care e povestea sezonului 3 şi de când poate fi urmărit
- Netflix dă în judecată creatoarele unui musical inspirat din serialul „Bridgerton”
- John a aflat după 30 de ani că e român dintr-o scrisoare a mamei sale: "Te rog să nu mă judeci". Poveştile...
- Christian, abandonat la naştere şi adoptat în SUA, şi-a cunoscut mama naturală după 26 de ani. Poveştile care...
În distribuţie: Lily Collins (Emily Cooper), Philippine Leroy-Beaulieu (Sylvie Grateau), Ashley Park (Mindy Chen), Lucas Bravo (Gabriel), Camille Razat (Camille), Samuel Arnold (Julien), Bruno Gouery (Luc), William Abadie (Antoine Lambert), Lucien Laviscount (Alfie).
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰