Antena Meniu Search
x

Foto Jennifer Lopez a pozat nud, la 53 de ani. Imaginile controversate postate de JLo după nunta cu Ben Affleck

Jennifer Lopez, proaspăt căsătorită cu Ben Affleck, a renunţat la orice inhibiţii şi s-a fotografiat nud, într-un pictorial incendiar realizat cu ocazia zilei sale de naştere. Celebra JLo a împlinit 53 de ani, însă nu vede vârsta ca un obstacol. Imaginile, realizate în cadrul unei campanii publicitare pentru linia de beauty a artistei, au fost publicate pe Instagram drept "un cadou" pentru cei peste 219 milioane de urmăritori.

de Redactia Observator

la 25.07.2022, 16:51

Jennifer Lopez nu ratează nicio ocazie să-şi surprindă fanii, dar şi să le dea subiecte aprinse de discuţie celor care o simpatizează ceva mai puţin. La 53 de ani, JLo a renunţat cu totul la haine şi a fost protagonista unui pictorial nud incendiar, cu care nu a ezitat să se mândrească pe Instagram. Cu peste 219 milioane de urmăritori, artista care a devenit recent mireasa lui Ben Affleck, la 20 de ani după ce se logodiseră pentru prima oară, a stârnit astfel noi controverse. Şi-a celebrat astfel ziua de naştere, afirmând sus şi tare că vârsta nu o poate opri să se afişeze public aşa cum îşi doreşte.

Jennifer Lopez a pozat goală, după nunta cu Ben Affleck

Şedinţa foto-video a fost realizată ca parte a campaniei de promovare pentru linia de beauty a lui "Jenny from the block", relatează Daily Mail. Iar reacţiile nu au întârziat să apară. În mai puţin de 12 ore, postarea a adunat aproape un milion de aprecieri şi a fost comentată de peste 12.300 de utilizatori ai reţelei de socializare. Jennifer Lopez a ales să celebreze astfel aniversarea alături de fanii săi şi să atragă atenţia asupra unui nou produs, destinat îngrijirii posteriorului. "Acordăm atât de multă atenţie pielii şi tenului, dar neglijăm uneori restul corpului. Pentru mine e important să creez o rutină de îngrijire completă, care se adresează nevoilor specifice ale fiecărei părţi ale corpului. Şi vom începe cu posteriorul!", a anunţat JLo în descrierea postării.

Joi, Jennifer Lopez, mamă a doi copii, a dat pentru prima oară indicii cu privire la "surpriza" pe care avea să le-o ofere în dar fanilor săi. După ce în weekend-ul trecut au spus "DA" în Las Vegas, JLo şi Ben Affleck au trecut la următorul capitol al poveştii lor de dragoste, celebrând luna de miere chiar în Oraşul Iubirii - Paris. Cei doi, botezaţi "Beniffer" de tabloidele internaţionale, au mai fost logodiți în 2002, înainte de a se despărți în 2004. După cununia din Las Vegas, cuplul plănuieşte să-și sărbătorească nunta cu o petrecere în viitorul cât mai apropiat.

Imaginile postate de JLo au aprins internetul

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Entertainment » Jennifer Lopez a pozat nud, la 53 de ani. Imaginile controversate postate de JLo după nunta cu Ben Affleck