Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "R.M.N" are şanse la marele premiu de la Cannes 2022. Povestea din spatele filmului lui Cristian Mungiu

Cinematografia românească impresionează la Festivalul de Film de la Cannes. "R.M.N", filmul lui Cristian Mungiu, are şanse la marele premiu. Ar fi al doilea Palme d'Or pentru regizor, după trofeul câştigat cu pelicula "4 luni, 3 săptămâni şi două zile". Filmul are la bază un fapt real: răzmeriţa de la Ditrău, când localnicii au terorizat doi brutari din Sri Lanka pentru că nu voiau ca străinii să le facă pâinea şi să le ia locurile de muncă. 

de Redactia Observator

la 22.05.2022 , 21:27

Aşezat într-un peisaj sumbru, într-un sat multietnic din Transilvania, filmul începe cu o poveste arhi-cunoscută românilor: Matthias se întoarce de la muncă din Germania în locul de baştină să-şi crească fiul. "Rudi, a venit tata acasă şi n-are de ce să îţi mai fie frică". Povestea se extinde apoi asupra întregii comunităţi, odată ce în sat ajung mai mulţi muncitori străini. Ospitalitatea tradiţională e înlocuită de rasism şi ură. Un film în care "Cristian Mungiu pune o oglindă în faţa umanităţii", scriu criticii de film de la Cannes. 

Filmul lui Cristian Mungiu, la Cannes 2022

Scenariul a încolţit în mintea regizorului odată cu scandalul cât se poate de real din Ditrău, unde sute de localnici au cerut ca doi angajaţi din Sri Lanka să fie daţi afară de la brutărie şi alungaţi din comună. "Nu de aceşti doi oameni ne este frică, ci de faptul că siguranţa creată în Ditrău poate fi tulburată de oameni care nu ne aparţin", spune un preot. Povestea singalezilor s-a terminat în anchete pentru incitare la ură şi discriminare nefinalizate şi titluri scandalizate în presa internaţională. Acum, filmul lui Mungiu explorează teama de străini în toate formele şi îi arată esenţa general umană. 

Vezi și

Reacţii după premiera filmului românesc "R.M.N"

"Suntem încântaţi că reacţia a fost foarte bună, sala a fost impresionată, au fost aplauze timp de mai multe minute", mărturiseşte Ada Teslaru, PR manager. Pelicula a avut premiera mondială aseară, la Grand Théâtre Lumière din Cannes. Filmul este cotat de criticii din Europa cu şanse mari la marele premiu al festivalului. "E important ca fiecare dintre noi să apuce să vadă acest film pentru că în mod cert fiecare dintre noi îl va înţelege într-un mod foarte personal. Premiera românească a filmului are loc pe 2 iunie, e o proiecţie care e deschisă publicului", adaugă Ada Teslaru

Cristian Mungiu mai are în palmares un Palme d'Or pentru filmul "Patru luni, trei săptămâni şi două zile". Regizorul a fost distins şi cu premierul pentru cel mai bun scenariu în 2012 cu  pelicula "După dealuri" şi cel mai bun regizor în 2016 pentru "Bacalaureat". 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi să vă păstraţi economiile în euro?
Observator » Entertainment » "R.M.N" are şanse la marele premiu de la Cannes 2022. Povestea din spatele filmului lui Cristian Mungiu