Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A înghițit tot ce a prins! Medicii din Suceava au descoperit o mică mercerie în stomacul unui pacient

Descoperire de-a dreptul șocantă făcută de medicii suceveni în stomacul unui pacient. Bărbatul nu a ratat nimic și a înghițit tot ce a prins. 

de Redactia Observator

la 06.06.2022 , 14:25

Printre obiectele înghițite de bărbatul din Vatra Dornei, cu tulburări psihice, se numără trei piuneze, două agrafe, un cui şi o parte dintr-o balama a unei uşi.

A ajuns la spital în stare gravă

 Bărbatul, de 55 de ani, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Sfântul Ioan cel Nou" din Suceava, fiind preluat de către o echipă de medici gastroeneterologi. Potrivit mediciilor suceveni, obiectele trebuiau extrase cât mai rapid din stomacul bărbatului, prin endoscopie digestivă superioară, întrucât puteau provoca complicaţii severe.

Articolul continuă după reclamă

"Nu este primul caz de acest fel, dar este primul caz în care s-au extras atât de multe obiecte: trei piuneze, un cui, două agrafe, o parte dintr-o balama de uşă, o brăţară, o monedă, o bucăţică de metal, partea care conţinea mercur, din fericire intactă, a unui termometru de cameră. Intervenţia a durat trei ore", a declarat medicul Dan Teodorovici, purtător de cuvânt al spitalului sucevean, citat de News.ro.

Pacientul a fost transferat ulterior la Spitalul Vatra Dornei. Potrivit medicului Teodorovici, Spitalul de Urgenţă Suceava se află în procedură de licitaţie pentru achiziţionarea unui turn endoscopic ultramodern.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » A înghițit tot ce a prins! Medicii din Suceava au descoperit o mică mercerie în stomacul unui pacient