Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Accident cu cinci victime, între care doi copii, după ce o șoferiță a spulberat cu mașina o ambulanță pe contrasens, în Buzău 

Cinci persoane au fost rănite, ieri după-amiază, în urma unui accident în care a fost implicată şi o ambulanţă. Din primele informaţii, o şoferiţă care a încercat o depăşire pe drumul european E85 ar fi pierdut controlul volanului, a lovit un camion şi apoi a ricoşat în ambulanţa care venea din sens opus. 
Printre răniţi se numără doi copii, dar şi asistenta care însoţea un pacient în ambulanţă.

de Redactia Observator

la 11.10.2022 , 07:38

Accidentul a avut loc în dreptul localităţii buzoiene Spătaru. La volanul autoturismului se afla o femeie de 45 de ani, care ar fi încercat să depăşească un camion. Manevra nu a reuşit, însă, iar maşina a lovit vehiculul de mare tonaj. A ajuns apoi pe contrasens, unde s-a izbit de ambulanţa care transporta un pacient spre Bucureşti. În urma accidentului a existat şi riscul unei explozii. 

Ionuţ Căşaru, ISU Buzău: Rezervorul camionului s-a spart şi au fost scurgeri de lichide combustibile pe carosabil. 

Pompierii au spălat însă carosabilul, după ce au oprit circulaţia în zonă.

Vezi și

Accident cu ambulanţa în Buzău. Cinci persoane rănite, între care doi copii

Pe acelaşi subiect

În urma accidentului au rezultat cinci victime, patru dintre ele fiind din automobil, respectiv şoferiţa, un pasager de 49 de ani şi doi copii. 

Adriana Bunilă – purtător de cuvânt Spitalul Județean Buzău: Două fetiţe în vârstă de 11, respectiv 16 ani care au suferit traumatisme la nivelul membrelor superioare si inferioare. 

Cel mai serios a fost afectată a fost, însă, asistena de pe ambulanţă, o femeie de 38 de ani. Aceasta a fost dusă la un spital din Bucureşti cu răni grave la nivelul capului. 

Rudele celor din autoturism susțin că şoferiţa ar fi nevinovată şi de vină ar fi fost altă maşină, care a forţat-o să tragă de volan.

Fratele victimei: Deci venea un jeep din spatele lor și a intrat în depășire. 

Ambulanța implicată în accident efectua transferul unui pacient către un spital din București. Bolnavul a scăpat fără să fie rănit și a fost preluat de o altă ambulanță care l-a dus la destinație.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Accident cu cinci victime, între care doi copii, după ce o șoferiță a spulberat cu mașina o ambulanță pe contrasens, în Buzău