Observator » Evenimente » Accident cu maşina de gunoi, la un viraj în pantă din Braşov. Autoutilitara a lovit două maşini parcate

Accident cu maşina de gunoi, la un viraj în pantă din Braşov. Autoutilitara a lovit două maşini parcate

Accident cu maşina de gunoi, la un viraj în pantă din Braşov Accident cu maşina de gunoi, la un viraj în pantă din Braşov
Editor Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.08.2023, 09:55 | Modificat la 17.08.2023, 09:56

O maşină de gunoi s-a răsturnat, joi dimineaţă, în municipiul Braşov şi a lovit două maşini parcate. Şoferul autoutilitarei a fost rănit.

"În această dimineaţă, o autoutilitară, folosită pentru transportul gunoiului menajer, s-a răsturnat pe strada Dealul Spirii din municipiul Braşov, într-o zonă cu pantă şi curbă la stânga, şi a lovit două autovehicule parcate", a transmis, joi, IPJ Braşov.

Şoferul maşinii de gunoi a fost rănit

Sursa citată de news.ro a precizat că, în urma accidentului, a rezultat o singură victimă, conducătorul autoutilitarei, care a primit îngrijiri medicale la faţa locului.

Articolul continuă după reclamă

"La testarea acestuia din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. Poliţiştii au deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a mai transmis sursa citată. .