Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Accident frontal violent între un TIR şi un camion, în Dâmboviţa. Impactul a fost devastator: "Pur şi simplu, m-am trezit cu el peste mine"

Accident grav, pe DN 72 în apropierea localităţii Adânca. Un TIR şi un camion s-au ciocnit frontal după ce unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului şi a ajuns pe contrasens. În urma impactului, camionul a fost proiectat în gardul unei case. Din fericire, prin zonă nu trecea nimeni în acele clipe.

de Redactia Observator

la 16.11.2021 , 08:42

Martorii povestesc că şoferul de camionului conducea cu viteză, iar într-o curbă a pierdut controlul mastodontului şi a ajuns pe contrasens. S-a izbit frontal cu un TIR, iar impactul a fost devastator. Bucăţi din cabina camionului s-au rupt şi au fost aruncate la zeci de metri distanţă. Bubuitura puternică i-a speriat pe localnici, care au ieşit imediat din case să vadă ce s-a întâmplat.

Şoferul TIR-ului spune că n-a avut nicio şansă să evite impactul. "Nu am avut ce să fac. Pur şi simplu m-am trezit cu el peste mine. Nu ştiu ce s-a întâmplat. I-a venit rău, nu ştiu ce s-a întâmplat", spune şoferul. Şoferul camionului a ajuns la Spitalul Judeţean Târgovişte, în stare gravă. "Sosit la locul intervenţiei am găsit o persoană neîncarcerată, căzută între banchetă şi bordul autotrenului, inconştientă", a declarat Ionuţ Cărpenaru, ISU. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Accident frontal violent între un TIR şi un camion, în Dâmboviţa. Impactul a fost devastator: "Pur şi simplu, m-am trezit cu el peste mine"