Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tir prăbușit de pe un viaduct pe Valea Lotrului. Şoferul nu a avut nicio şansă

Un accident deosebit de grav a avut loc pe Valea Oltului. Şoferul unui tir a pierdut controlul volanului pe un viaduct, a rupt parapeţii şi s-a prăbuşit în albia râului Lotru, de la o înălţime de peste 10 metri. Bărbatul nu a avut nicio şansa de supravietuire.

de Redactia Observator

la 07.10.2020 , 11:19

  • Camionul a căzut în râu de la peste zece metri.
  • Poliţia a deschis un dosar pentru ucidere din culpă. 

Şoferul autotrenului, un bărbat din judeţul Braşov, circula dinspre Sibiu în direcţia Râmnicu Vâlcea. În dreptul localităţii Brezoi a intrat pe un viaduct şi a pierdut controlul volanului.

Raul Păunescu, Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, subcomisar: Pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, ieşind dintr-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat în partea dreaptă, în albia râului Lotru. Din păcate, şi diferenţa de nivel a contribuit la decesul conducătorului auto.

Camionul a căzut în râu de la peste zece metri. Deşi echipajele de descarcerare şi medicii au sosit imediat la locul accidentului, rănile şoferului au fost mult prea grave ca acesta să supravieţuiască.

Vezi și

Poliţia a deschis un dosar pentru ucidere din culpă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Tir prăbușit de pe un viaduct pe Valea Lotrului. Şoferul nu a avut nicio şansă