Observator » Evenimente » ANIMAȚIE. Greșeala făcută de profesoara care a fost trăsnită pe munte, în Bucegi

Video ANIMAȚIE. Greșeala făcută de profesoara care a fost trăsnită pe munte, în Bucegi

Denisa Dicu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 03.07.2026, 19:10 | Modificat la 03.07.2026, 19:57

O profesoară din Tulcea se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost lovită de trăsnet pe munte. Aflată în excursie cu elevii, pe un traseu din Bucegi, a făcut o greşeală uriaşă atunci când a început furtuna. Şi a deschis umbrela. Copiii au salvat-o după ce au reuşit să găsească ajutor la o stână din apropiere. 

Puterea trăsnetului a sfâşiat hainele profesoarei de 59 de ani, care s-a ales şi cu arsuri şi leziuni grave. Cobora de pe munte cu grupul de 14 elevi când i-a prins furtuna. Şi-a scos umbrela. În cealaltă mână ar fi ţinut şi telefonul. A devenit astfel ţintă sigură. Potrivit unor informaţii medicale, femeia ar fi avut şi o proteză care a agravat rănile interne. Femeia a ajuns în stare gravă la spital, cu arsuri pe o treime din suprafaţa corpului. La Spitalul Judeţean Ploieşti, unde a fost transferată provizoriu, a fost operată, iar acum este intubată şi ventilată mecanic. Medicii aşteaptă eliberarea unui pat într-un spital pentru arsuri grave, oriunde în ţară. Dar se ia în calcul inclusiv transferul în străinătate.  

9 din 10 oameni loviţi de trăsnet supravieţuiesc dacă inima nu cedează şocului de moment

Profesoara şi grupul de elevi fuseseră la Cascada Ialomiţiei şi coborau spre telecabina Peştera. Un traseu mediu ca dificultate, care se face în aproximativ 4 ore. Când au văzut-o pe femeie rănită, copiii au fugit după ajutor. "Copiii s-au adăpostit la o stână din apropiere, iar ciobanul de acolo ne-a contactat şi ne-a anunţat evenimentul. Salvamontişii S-au deplasat la faţa locului, au imobilizat victima, i-au acordat primul ajutor medical", a declarat Ştefan Diaconescu, șef serviciu Salvamont Salvaspeo Dâmbovița. Elevii au fost preluaţi de salvamontişti şi duşi înapoi la Buşteni, unde înnoptaseră cu o zi înainte de traseul montan. S-au întors acasă după excursia transformată în coşmar.

Articolul continuă după reclamă

"Dacă se întâmplă cumva să fiţi surprinşi de furtună, să încercaţi să nu folosiţi telefoanele mobile, umbrela, cu atât mai mult, dacă este nu ar trebui scoasă din rucsac. Orice obiect, cât de mic, vă poate atrage un trăsnet asupra dumneavoastră", a declarat Ştefan Diaconescu, șef serviciu Salvamont Salvaspeo Dâmbovița. 9 din 10 oameni loviţi de trăsnet supravieţuiesc dacă inima nu cedează şocului de moment. Totuşi, mulţi dintre ei rămân cu sechele după.