Anchetă Observator. O româncă îşi vinde bebeluşul de 3 zile pe Facebook. "Nu am ataşamentul ăla"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Ancheta Observator, în care am dezvăluit în exclusivitate o rețea de mame surogat, ne-a adus în cale o altă situație halucinantă: copii scoși la vânzare pe Facebook, cu termen de livrare și preț negociabil. Iar vânzătorii nu sunt niște mafioți fioroși, ci propriile mame. Reporterii Observator au luat legătura cu ele şi aşa au ajuns față în față cu aceste vânzătoare de suflete. Prima, o tânără din Ploiești care, la doar o oră după primul telefon, s-a urcat în tren să ne cunoaştem. Am rămas în legătură cu ea până în ziua în care a născut. Urmează o anchetă exclusivă Observator despre o piaţă care nu ar trebui să existe!
Are doar trei zile şi un preţ. Atât! Nu are un nume, pentru că un nume ar înseamna că e al cuiva, că cineva îl iubeşte. În maternitate doarme. Nu știe că, pentru "părinţii" lui, e o marfă care așteaptă să fie cumpărată. Cea care i-a dat viață i-a trasat deja destinul până la ultima virgulă: cine îl ia, cât plătește, cine semnează că ar fi tatăl. Totul s-a hotărât peste capul lui, chiar înainte ca el să apuce să deschidă ochii.
Pe femeia care avea să-l nască am găsit-o acum câteva săptămâni pe un grup de Facebook. Căuta un cumpărător. "Vreau să dau copilul spre adopţie" şi un număr de telefon. Nu știam exact cum se vinde un copil din burtă, cu termen de livrare și preț negociabil. I-am scris. I-am spus că am vrea să ne vedem. Într-o oră era pe peron, în Gara de Nord.
Reporter: Mai ai puţin şi naşti!
Mamă: Da!
Reporter: E totul în regulă cu sarcina?
Mamă: Da, ea e foarte bine. Dacă doriţi să mergem la un control împreună, fără probleme.
Reporter: Absolut, o să facem!
Mamă: Eu nu am nicio problemă!
E din Ploieşti. A făcut Politehnica, la București. A intrat la facultate cu bursă și s-a întreținut singură. Nu vrea să-şi întreţină şi copilul.
Mamă: Eu sunt foarte hotărâtă! Nu am ce să îi ofer, m-am tot gândit!
Reporter: De ce nu ai renunţat la el?
Mamă: Pentru că aveam peste trei luni! Eram la limită! Aveam vreo 15 săptămâni. M-am dus.
"Cu ce să o cresc, ce să îi ofer?!"
S-a întors în țară, din Belgia, la începutul anului. Însărcinată şi părăsită de iubit.
Reporter: Pot să te întreb ce lucrai acolo, ce făceai?
Tânără: Da! Lucram la un bar. El nici nu ştie unde sunt! Nici dacă am născut!
Reporter: Dar ce s-a întâmplat?
Tânâră: El, iniţial, spunea că îşi doreşte un copil. Dar, apoi, femeie gravidă, vin greţurile. Nu am mai prezentat interes!
Reporter: De cât timp eraţi împreună?
Tânără: De un an şi jumătate! Mi-a zis: las-o la spital. Scapi şi tu, scap şi eu! Teama mea este că poate te răzgândeşti. Nu, eu ştiu că pot să fac o foaie că cedez drepturile! Eu cu ce să o cresc, ce să fac. Ce să îi ofer. Eu m-am tot gândit. Nu este o decizie pe care am luat-o peste noapte!
Nu mai are nimic. Doar un copil. De vânzare.
Reporter: Cum te-ai întreţinut până acum?
Tânără: Păi mai aveam nişte bani din Belgia, am vândut telefonul, laptopul, mai aveam un cercel, mai aveam o geantă. Ce pot eu să spun că aş avea nevoie... până nasc nu am mâncare, nişte chestii basic. Şi după ce nasc să mă ajutaţi cu un bilet de avion. Să vă gândiţi şi voi la o variantă prin care să aveţi o siguranţă. Eu sunt deschisă la orice propunere aveţi! Două luni de chirie că nu am ce să fac! Şi un bilet de avion!
"Două luni de chirie și un bilet de avion"
Atât costă, pentru ea, un suflet de om. Suflet din sufletul ei. Îl naște, îl predă şi îl uită. "Nici nu am ataşamentul ăla. Am mai mult chestia aia să se termine, să fac ceva. Nu ştiu... e urât spus. E o perioadă foarte urâtă din viaţa mea sarcina asta. Nu e nicio amintire frumoasă. A fost doar o chinuială continuă. Şi să mai chinui şi un copil. Când plânge ăla de foame, eu ce îi fac? Eu vreau să o nasc, să o ia şi să nu o văd dacă se poate. Eu nu o dau că am vreo depresie. Nici nu mă simt ataşată de ea, ca o mamă. Eu după ce nasc vreau să plec în afară. Ăsta e planul meu", mărturisește femeia.
Femeia e convinsă că face un bine. Ştie şi cum. "Veniţi la spital. Spuneţi că e tatăl copilului. Pe tine nu te întreabă cine eşti. Eu le spun că e tatăl copilului. Să poată să stea cu copilul. Nu o să mă întrebe nimeni", explică tânăra.
Am ţinut legătura aproape zilnic. Sute de mesaje. Despre cum se simte. Despre termen, despre temeri. A născut într-o miercuri. A doua zi ne-am întâlnit la maternitate.
Reporter: Dacă nu îl luăm noi, tu eşti în continuare hotărâtă să îl laşi în spital?
Tânără: Da, nu am ce să fac! E un copil, e o viaţă, e o responsabilitate!
Reporter: Eu, sincer, m-am gândit că după ce naşti, o să te răzgândeşti!
Tânără: Nu, unde să-l ţin, cu ce să îl cresc, ce să îi fac.
Reporter: Când te externezi, venim şi luăm copilul direct?
Tânără: Da, doar nu îl laşi la mine. Nu vreau să stau cu copilul. Mai urc la el că trebuie. Apoi te iau la ochi. N-am ce face. Am născut, l-am văzut, nu am ce să fac... Trebuie să stau să se vindece operaţia şi apoi la revedere. Mă interesează să mă ajutaţi cu chiria. O lună, o lună şi jumătate. Maxim două luni. Şi acolo ceva de mâncare. 2.000, 3.000 de lei. Să am de mâncare. Să mă descurc până îmi revin şi să plec.
Reporter: Şi te-ai gândit când pleci?
Tânără: Când îmi zice că sunt ok cu operaţia, am şi plecat.
Reporter: Te-au mai contactat alte persoane?
Tânără: A mai fost o doamnă, am refuzat-o eu, era un pic ciudată. Mai era o doamnă de prin Germania.
Am revenit la maternitate a doua zi. Să vedem copilul. Are puţin peste 3 kilograme. În braţele asistentei e firav. N-are încă putere nici să plângă.
Reporter: Ce mic e! Bine, el are 3 kilograme.
Tânără: El e bine, pe noi ne ţine din cauza mea.
Reporter: Cum de nu i-ai pus niciun nume?
Tânără: Le-am spus că s-a întors tatăl, că până la urmă vrea să îl cunoască.
Reporter: Şi nu te-a întrebat numele?
Tânără: Nu, nu! Nu te mai verifică nimeni... tu nu ai văzut ce e în ţara asta? Cum sunt lăsaţi copiii?
O piață care nu ar trebui să existe
"Cum sunt lăsaţi copiii?" Cum sună aceste cuvinte spuse de o femeie care nici nu vrea s-şi hrănească fiul pe care l-a scos la vânzare înainte de a se naşte.
Reporter: Lapte de la sân nu i-ai dat?
Tânără: Nu, păi am zis că ce rost are? Că nu o... de ce să îl învăţ. Am cerut pastile să îmi oprească lactaţia. Băiatul e bine.
Reporter: Şi îţi trimitem într-un cont banii?
Tânără: Da, da!
Am plecat de la maternitate convinși că e un caz izolat. Apoi am format al doilea număr. Și am înțeles că e o piață care funcționează tocmai pentru că cineva alege să o ignore. Cei plătiți s-o facă au un sediu și un slogan: fiecare copil contează. "Nu este o întâlnire programată şi nu are ce să vă comunice".
Fiecare copil contează. Mai puțin ăsta. Mâine, partea a doua.
