Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Băiat de 21 de ani, mort într-un SUV zdrobit de o autobetonieră, la ieșirea din Arad. Trupul tânărului a fost scos dintre fiare de pompieri

Imagini de groază surprinse, luni după-amiază, la ieşire din Arad. Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit pe loc, după ce maşina în care se afla, ca pasager, s-a ciocnit cu o autobetonieră. Trupul tânărului a fost recuperat dintre fiare de pompieri.

de Redactia Observator

la 11.06.2024 , 14:41

Luni după-amiază, în jurul orei 15:15, pe drumul dintre Arad și Horia a avut loc un accident cumplit, în care au fost implicate un SUV şi o autobetonieră. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean Arad, o victimă (pasager în maşină) a fost găsită inconștientă, decedată, între fiarele contorsionate ale mașinii. O a doua victimă (şoferul autoturismului) a fost transportată la spital. A treia persoană (şoferul autobetonierei) a refuzat transportul la unitatea medicală.

La faţa locului, au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD.

"În urma accidentului a rezultat o victimă încarcerată în autoturism, în stare de inconştienţă. Pompierii acţionează pentru extragerea victimei.Victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani a fost extrasă şi preluată de către echipajul SAJ", a transmis ISU Arad.  

Articolul continuă după reclamă

Niciunul dintre şoferi nu se urcase băut la volan

Pe acelaşi subiect

Potrivit poliţiştilor arădeni, niciunul dintre cei doi şoferi implicaţi în accident nu se urcase băut la volan. Ambii au fost testaţi cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost zero.

"La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 15.15, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier. Din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 39 de ani, din Arad, în timp ce conducea o autoutilitară pe D.J.709, a intrat în coliziune cu o altă autoutilitară, condusă de un bărbat de 54 de ani. În urma impactului a rezultat rănirea șoferului de 39 de ani și decesul unui bărbat de 21 de ani, pasager în aceeași autoutilitară. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că niciun conducător auto nu se afla sub influența alcoolului", au transmis reprezentanții IPJ Arad.

Poliţiştii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor care au dus la producerea tragediei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Băiat de 21 de ani, mort într-un SUV zdrobit de o autobetonieră, la ieșirea din Arad. Trupul tânărului a fost scos dintre fiare de pompieri