Video Oraşul în care cazările au explodat în aşteptarea Crăciunului. Preţurile ajung la 1.500 lei pe noapte
La Craiova, magia sărbătorilor vine cu un preț tot mai piperat. Pe măsură ce orașul se transformă într-un tărâm de poveste, tarifele pentru cazare urcă vizibil.
Hotelierii și autoritățile se așteaptă la un număr mare de turiști. Ofertele de pe platformele de călătorie pornesc de la aproximativ 700 de lei pe noapte pentru o cameră dublă la un hotel de 3 stele. Pentru hotelurile de 4 stele, o cameră dublă cu mic dejun inclus ajunge chiar și la 1.500 de lei pe noapte.
Cazările în regim de apartament sunt și ele o alternativă pentru cei care caută sau care își doresc mai mult spațiu. Așadar, apartamentele cu un dormitor se pot închiria cu prețuri cuprinse între 700 și 1.200 de lei pe noapte, iar cele cu două dormitoare pot ajunge chiar și la 1.300 de lei pe noapte.
Hotelierii recomandă, totuși, ca rezervările să fie făcute cât mai curând, pentru a beneficia de tarife mai bune, dar și de oferte de cazare mai variate. Anul trecut, Târgul de Crăciun din Craiova a fost vizitat de peste 2 milioane de turiști, atât din țară, cât și de peste hotare, din Serbia, Bulgaria, Polonia, Franța, Italia, dar și Marea Britanie. Anul acesta, Târgul de Crăciun va fi deschis în perioada 14 noiembrie - 4 ianuarie, iar tema ediției va fi Spărgătorul de nuci.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰